logo

Boris Grâzlov: Nu este importantă forma pe care o va lua soluţia conflictului transnistrean, ci conţinutul acesteia


https://www.ipn.md/ro/boris-grazlov-nu-este-importanta-forma-pe-care-o-va-lua-solutia-conflictului-tra-7965_972289.html

„Nu este importantă forma pe care o va lua soluţia conflictului transnistrean, ci conţinutul acesteia”, a declarat luni, 27 octombrie, Boris Grâzlov, preşedintele Dumei de Stat a Adunării Federale a Federaţiei Ruse, aflat în vizită oficială în R. Moldova, după întrevederea cu spicherul Marian Lupu. „Dacă negocierile vor începe cu identificarea formei de participare a părţilor, va fi complicat de găsit un compromis. Ce formă va fi este o chestiune secundară, după ce vor fi determinate chestiunile de conţinut: relaţiile economice, circulaţia persoanelor, vama etc”, a menţionat oficialul rus. „Susţinem integritatea teritorială a R. Moldova şi crearea, în calitate de stat-mediator, a condiţiilor pentru ca părţile să elaboreze soluţii, care ar fi acceptabile şi pentru Chişinău, şi pentru Tiraspol”, a declarat Grâzlov. Preşedintele Dumei a subliniat importanţa reluării negocierilor în reglementarea transnistreană. „Atunci când nu sunt negocieri, găsirea unei soluţii este imposibilă. Cred că la sfârşitul verii a fost dat un nou impuls pentru ca negocierile dintre preşedintele RM, Vladimir Voronin, şi conducătorul Transnistriei, Igor Smirnov, să fie, cel puţin, continuate şi să se propună variante. În continuare, părţile trebuie neapărat să meargă una în întâmpinarea celeilalte”, a spus Boris Grâzlov . Întrebat cum vede Moscova, politica pro-europeană a R. Moldova, oficialul a declarat că Rusia nu s-a exclus niciodată din procesele europene, fiind o parte importantă a Europei. În acelaşi timp, Rusia este garantul întregii Europe în domeniul securităţii energetice, a menţionat spicherul rus. Grâzlov a subliniat că din delegaţia rusă fac parte reprezentanţi ai mai multor partide din Rusia, fapt care, în opinia lui demonstrează că în parlamentul rus există o consolidare a tuturor forţelor politice în legătură cu dezvoltarea relaţiilor bilaterale moldo-ruse. Preşedintele Dumei a remarcat că relaţiile interparlamentare sunt din ce în ce mai efective. De asemenea, el a apreciat că relaţiile economice moldo-ruse se dezvoltă cu succes, o dovadă în acest sens fiind creşterea volumului schimburilor comerciale, care au depăşit anul trecut 1 mlrd USD. „În acest an, după ritmurile existente, estimăm că vom ajunge la 1,7 mlrd USD”, a spus Grâzlov. Preşedintele Parlamentului RM, Marian Lupu, a declarat că în cadrul întrevederii au fost discutate principiile reglementării transnistrene – suveranitatea şi integritatea R. Moldova. „Cred că acest conţinut bogat care a fost discutat va permite intenisficarea colaborării interparlamentare pentru soluţionarea paşnică a conflictului transnistrean, pe calea negocierilor”, a spus Marian Lupu. „De asemenea, în cadrul discuţiilor am remarcat calitatea, relevanţa şi intensitatea dialogului politic interparlamentar. Un alt subiect important l-a constituit economia. Este vorba de energetică, măsurile comune în evitarea consecinţelor crizei financiare mondiale, schimburile comerciale etc.”, a menţionat preşedintele Parlamentului. Boris Grâzlov se află într-o vizită oficială în R. Moldova în perioada 27-28 octombrie. La 28 octombrie, Boris Grâzlov va fi primit de preşedintele R. Moldova,Vladimir Voronin.