logo

Boris Gîlca: În Chișinău sunt peste 600 de pacienți cu alergie provocată de ambrozia


https://www.ipn.md/ro/boris-gilca-in-chisinau-sunt-peste-600-de-pacienti-7967_1092011.html

Instituțiile medicale primare au raportat pentru luna august peste 600 de pacienți care s-au adresat cu probleme alergice provocate de ambrozie. Conform metodologiei folosite de OMS, numărul raportat ar trebui înmulțit la zece. Asta ar însemna că în municipiul Chișinău au fost cel puțin 6000 de cazuri în luna august, iar numărul la nivel național este cu siguranță mai mare, a spus șeful Direcției generale asistență medicală și socială, Boris Gîlca, la conferința de presă privind acțiunile de combatere a ambroziei pe teritoriul orașului Chișinău, transmite IPN.

Boris Gîlca menționează că tratamentul reacțiilor alergice constă în efectuarea anumitor teste de laborator la alergeni care sunt foarte costisitoare, iar laboratoarele private profită de acest lucru. Pentru laboratoarele publice din spitale și din Asociațiile Medicale Teritoriale Compania Naţională de Asigurări în Medicină nu alocă bani pentru efectuarea acestor teste la alergeni și pacientul scoate banul din buzunarul propriu.

Boris Gîlca a mai spus că tratamentul administrat fără consultarea medicului în majoritatea cazurilor este ineficient. Pacientul trebuie să schimbe 2-4 tratamente până își găsește unul eficient. „Vă rugăm foarte mult nu vă ocupați cu auto-tratamentul. Asta vă va aduce la cheltuieli suplimentare nejustificate. Tratamentul va fi ineficient. În lipsa medicamentelor necompensate, veți pierde mai mulți bani din buzunar. Adresați-vă la medic, adresați-vă în primul rând la medicul de familie. Medicul de familie fie că vă va da anumite investigații sau va indica tratament, fie, în cazuri mai complicate, vă va remite la medicul alergolog”, a spus șeful Direcției.

Victoria Covali, directorul „Asociației de gospodărire a spațiilor verzi”, a menționat că la nivelul municipiului Chișinău se întreprind eforturi constante pentru nimicirea acestei plante. Intervențiile durează din iunie până în septembrie. „Metodele au ca scop prevenirea atingerii fazei de înflorire, atunci când planta este cea mai agresivă”. „Noi întreprindem măsuri anume pe terenurile municipalității, dar, din păcate, nu avem acces și nici dreptul să intervenim pe terenurile care sunt în proprietate privată, terenurile agenților economici, ceea ce de fapt reduce la zero eforturile noastre”, a spus Victoria Covali.

Ambrozia, plantă numită popular iarbă de paragină, iarba pârloagelor sau floarea pustiei, cuprinde aproximativ 30 de specii anuale sau perene. Polenul acestei plante, purtat de vânt, provoacă polinoze, astm, la sfârșitul verii – începutul toamnei, și este unul dintre factorii agravanți ai astmului bronşic.