logo

Bogdan Țîrdea: Blocul ACUM încearcă să împingă PSRM spre o alianță cu PDM


https://www.ipn.md/ro/bogdan-tirdea-blocul-acum-incearca-sa-impinga-psrm-spre-o-7965_1048431.html

Blocul ACUM încearcă să împingă Partidul Socialiștilor către o alianță cu Partidul Democrat. Declarația aparține deputatului PSRM Bogdan Țîrdea. Potrivit lui, prin înaintarea cerințelor radicale, blocul ACUM încearcă să distrugă formațiunea socialiștilor. Despre aceasta parlamentarul a vorbit în platoul emisiunii „Glavnîi vopros” de la postul de televiziune NTV Moldova, transmite IPN.

„Ei au încercat să ne provoace repulsie ca noi să fugim către democrați, să creăm această alianță și pe urmă să ne distrugă împreună cu democrații. De altfel, pe noi să ne distrugă în totalitate, iar din Partidul Democrat să-i înlăture pe Vladimir Plahotniuc, Pavel Filip și Andrian Candu”, spune deputatul.

Politicianul spune că și PSRM are temeri că blocul ACUM va crea în viitor o coaliție cu PDM având în vedere că anterior au mai colaborat. „Noi avem o frică față de ei sau, cel puțin, această temere este la fel de motivată ca și a blocului ACUM față de noi”, menționează socialistul.

Bogdan Țîrdea spune că PSRM nu a venit la întâlnirea propusă de blocul ACUM pentru că cerințele blocului nu s-au schimbat și ACUM continuă să solicite toate prerogativele, iar socialiștilor le propune să voteze doar inițiativele lui. Socialistul spune că nu a văzut deschidere din partea deputaților ACUM nici măcar pe punctele din programul PSRM care se referă la sfera socială. În acest caz, socialiștii au considerat că nu au ce discuta la momentul actual cu blocul ACUM.

Și comentatorul politic Corneliu Ciurea este de părere că blocul ACUM așteaptă un fel de alianță dintre PSRM și PDM. „Acest lucru îi va „albi” și ei vor sta patru ani în opoziție și vor critica această alianță”. În opinia lui, deși actorii politici sunt implicați într-un fel de joc, nimeni nu își dorește alegeri anticipate.

Totodată, comentatorul consideră că partidelor politice trebuie să li se ofere timp pentru a depăși bariera de atac reciproc pentru că în campania electorală formațiunile s-au atacat serios una pe alta.

Deputații din Partidul Socialiștilor nu s-au prezentat la runda de discuții la care au fost invitați de Blocul ACUM miercuri, 24 aprilie, în sediul Parlamentului. Reprezentanții blocului au declarat pentru presă că „cei din PSRM demonstrează că nu sunt gata să discute la modul serios”. Potrivit lor, „acum mingea este pe terenul socialiștilor” și ei au de ales, dacă vor aștepta încă două luni dizolvarea Parlamentului sau vor realiza câte ceva din propriul program.

C o zi înainte de data stabilită pentru întâlnire, reprezentanții PSRM au declarat că formațiunea este disponibilă să formeze grupuri de lucru cu blocul ACUM, „însă acest lucru poate fi inițiat doar în condițiile disponibilității celor de la ACUM de formare a unei coaliții stabile de guvernare în baza propunerilor înaintate de Consiliul republican al PSRM, cu scopul schimbării actualului sistem de guvernare și evitării declanșării alegerilor parlamentare anticipate”.