logo

BNM susţine că accelerarea ritmurilor inflaţioniste este temporară


https://www.ipn.md/ro/bnm-sustine-ca-accelerarea-ritmurilor-inflationiste-este-temporara-7966_982437.html

Banca Naţională a Moldovei prognozează o rată a inflaţiei anuale de 10,8% pentru anul 2010. Accelerarea ritmurilor inflaţioniste este temporară şi este determinată de factori nemonetari, precum ar fi creşterea preţurilor administrate de stat, a preţurilor la combustibil şi produse alimentare. Despre aceasta a comunicat într-o conferinţă de presă marţi, 11 mai, guvernatorul băncii centrale, Dorin Drăguţanu, transmite Info-Prim Neo. „Factorii respectivi vor avea un efect temporar asupra indicelui preţurilor de consum şi acesta îşi va reveni în limita intervalului stabilit de 5 ± 1% în a doua jumătate a anului 2011”, a menţionat guvernatorul. BNM, susţine Dorin Drăguţanu, nu-şi propune atingerea obiectivului privind inflaţia (5 ± 1%) până la sfârşitul oricărei luni sau trimestru şi nu poate lua măsuri dure pentru a aduce cu orice preţ inflaţia în intervalul stabilit până la sfârşitul anului. Acest fapt ar afecta grav economia. „Orice decizie de politică monetară se răsfrânge asupra economiei cu o întârziere de 3-4 trimestre. De aceea, deciziile BNM se bazează pe prognoze macroeconomice pe termen mediu şi nu pe date statistice prezentate la o anumită dată. De asemenea, trebuie de luat în consideraţie că prognoza BNM publicată în Raportul de politică monetară se bazează pe un curs de schimb a leului faţă de dolar relativ stabil şi pe o uşoară apreciere a leului pe termen mediu”, a explicat Dorin Drăguţanu. „Desigur o inflaţie anuală de 10,8%, dacă e să fie comparată cu obiectivul stabilit de BNM de 5 ± 1%, pare mare. Dar dacă analizăm evoluţia inflaţionistă în Republica Moldova vom vedea că pe o perioadă lungă de timp am avut tradiţional un nivel mai mare de 10 la sută. Nu este o tragedie, cu atât mai mult că deocamdată creşterea economică e lentă şi aceasta constituie principalul factor dezinflaţionist. Însă BNM rămâne pe poziţia că un nivel scăzut al inflaţiei pe termen mediu creează condiţii optime de activitate pentru sectorul real, pentru planificare afacerilor”, a subliniat Dorin Drăguţanu. În ce priveşte creşterea economică, guvernatorul BNM a spus că în prezent perspectivele Republicii Moldova sunt mai bune decât la începutul anului 2010, fapt menţionat şi de misiunea FMI. Astfel, BNM prognozează o creştere a PIB în 2010 de 2,5%, iar în 2011 de 3,6%. Printre riscurile menţionate ale actualei prognoze macroeconomice se înscriu creşterea şi mai mare a preţurilor la resurse energetice, materii prime şi produse alimentare pe piaţa internaţională şi majorarea unor impozite indirecte şi a preţurilor reglementate de stat Nu trebuie exclusă nici influenţa asupra economiei Republicii Moldova a efectelor negative potenţiale cauzate de problemele fiscale în unele state europene, care se va solda micşorarea remitenţelor, a investiţiilor şi chiar cu amânarea suportului financiar extern, promis Moldovei.