BNM şi-a revizuit prognoza privind inflaţia
https://www.ipn.md/ro/bnm-si-a-revizuit-prognoza-privind-inflatia-7966_988161.html
Banca Naţională a Moldovei prognozează pentru acest an o rată cumulativă a inflaţiei de 7,9 %. Prognoză este cu 0,6 puncte procentuale mai mare decât cea prezentată în noiembrie 2010, transmite Info-Prim Neo.
Guvernatorul BNM, Dorin Drăguţanu, a declarat, joi, la o conferinţă de presă că la revizuirea prognozei ar putea să ducă factori cum sunt evoluţia preţurilor la combustibili, ritmurile de export a produselor, impactul condiţiilor climaterice etc.
Dorin Drăguţanu susţine că în anul 2012 presiunile inflaţioniste vor fi mai reduse şi rata inflaţiei va reveni în limitele obiectivului stabilit de BNM de 4,5%, plus-minus 1%.
Analistul Adrian Lupuşor de la Expert –Grup consideră că BNM dispune de pârghiile necesare pentru a se apropia de acest obiectiv.