logo

BM oferă copiilor şi mamelor sărace din Moldova pachete alimentare


https://www.ipn.md/ro/bm-ofera-copiilor-si-mamelor-sarace-din-moldova-pachete-alimentare-7967_978037.html

Femeile şi copiii din familiile social-dezavantajate au început deja să primească pachetele alimentare distribuite în cadrul proiectului “Servicii de Sănătate şi Asistenţă Socială”. De ajutor vor beneficia circa 7 mii de femei însărcinate şi mame care alăptează copii sub 6 luni, plus peste 12 mii de copii de până la 2 ani. Prima tranşă a ajutorului a fost distribuit în luna iunie a anului curent, atunci au beneficiat peste 17 mii de mame şi copii din întreaga ţară. Potrivit unui comunicat de presă al partenerilor de implementare a proiectului, beneficiari sunt copiii care întârzie în dezvoltarea fizică din cauza alimentaţiei insuficiente, care suferă de anemie sau au anumite deficienţe, femeile gravide cu anemie pronunţată sau cu semne de reţinere a dezvoltării fătului, HIV infectate, mame singure, cele cu 3 şi mai mulţi copii sau care au venituri de până la 500 de lei pentru un membru de familie, transmite Info-Prim Neo. Fiecare beneficiar primeşte câte un pachet alimentar care conţine orez, hrişcă, crupe de grâu, conserve de carne, ulei de floarea soarelui, iar pentru copii – şi pireuri speciale din carne. Fiecare pachet este însoţit de un material informativ care conţine informaţii pentru mame despre cum să se alimenteze corect pentru a avea un copil sănătos. Reprezentantul UNICEF în Moldova, Alexandra Yuster, afirmă că această iniţiativă este menită să le ofere celor mai mici şi mai vulnerabili copii un bun start în viaţă pentru a asigura dreptul copiilor la supravieţuire, creştere şi dezvoltare. În comunicat se mai spune că recoltele sărace din ultimii ani, legate de secetă şi inundaţii, precum şi criza financiară au afectat şi mai mult familiile social-vulnerabile. Insuficienţa produselor alimentare pune în dificultate aceste categorii de familii de a asigura copiilor o nutriţie adecvată, sporindu-le riscul de subnutriţie. Ministrul sănătăţii, Vladimir Hotineanu, susţine că acest ajutor este de binevenit şi va influenţa benefic asupra sănătăţii familiilor social-dezavantajate, în special asupra mamelor şi copiilor mici. Potrivit statisticilor la nivel naţional, 8,4% din copiii cu vârsta sub cinci ani au un grad moderat de subdezvoltare, în special cei din gospodăriile cu venituri mici. Proiectul “Servicii de Sănătate şi Asistenţă Socială” este finanţat dintr-un grant al Băncii Mondiale ca răspuns la criza alimentară globală, fiind implementat de UNICEF şi Ministerul Sănătăţii, în parteneriat cu Ministerul Protecţiei Sociale, Familiei şi Copilului şi Ministerul Administraţiei Publice Locale.