logo

Blocul Unităţii Naţionale a anunţat care candidaţi la alegerile locale merită votaţi. ALEGERI 2015


https://www.ipn.md/ro/blocul-unitatii-nationale-a-anuntat-care-candidati-la-alegerile-locale-merita-vo-7965_1021065.html

Blocul Unităţii Naţionale (BUN) îşi anunţă susţinerea pentru candidaţii care au semnat „Pactul pentru Unire, Pactul pentru Europa”. Aceştia pot fi găsiţi pe pagina www.pact.md. Constantin Codreanu, membru al BUN, a declarat într-o conferinţă de presă la IPN că în primul tur deja zeci de candidaţi care au semnat pactul au câştigat primăriile, iar în turul doi candidează şi trebuie susţinute alte câteva zeci de persoane semnatare. Constantin Codreanu a menţionat că pactul, votat la reuniunea de amploare din centrul Chişinăului de pe 16 mai, prevede colaborarea autorităţilor locale moldoveneşti cu cele din România şi cu asociaţiile unioniste.

Corina Bezer, reprezentantul Platformei civice Onoare, Demnitate şi Patrie în cadrul BUN, a comunicat că în semn de susţinere pentru candidaţii care au semnat pactul, Blocul organizează sâmbătă, 27 iunie, la ora 11.00, o acţiune la monumentul domnitorului Ştefan cel Mare şi Sfânt. Acolo urmează a fi desfăşurat un tricolor imens, de 300 de metri, iar în timpul acţiunii oamenii vor fi îndemnaţi să-i susţină pe candidaţii care au semnat „Pactul pentru Unire, Pactul pentru Europa”. Corina Bezer a subliniat că ţara are nevoie de aleşi locali competenţi. Corina Bezer a mai spus că oamenii sunt îndemnaţi să se apropie de corturile Blocului ca să semneze pentru Unire.

Veaceslav Balacci, reprezentantul Asociaţiei Realitate şi Adevăr în cadrul BUN, a comunicat că la 5 iulie va avea loc Marea Adunare Naţională, anunţată încă la mitingul unionist din 16 mai, unde au participat 25 de mii de persoane. La evenimentul din 5 iunie se aşteaptă o participare dublă. Veaceslav Balacci a mai spus că doar prin astfel de acţiuni cetăţenii se vor face auziţi de guvernare, dar şi de marile capitale europene, de Bucureşti, însă şi de Moscova. „Dorinţa poporului este mult prea puternică pentru a putea fi stăvilită de interese străine”, a subliniat membrul BUN. Doritorii de a participa la acţiunea de pe 5 iulie din alte localităţi pot suna la numărul 067693338 pentru detalii.

Anatol Ursu, reprezentantul Asociaţiei Tinerii Moldovei în cadrul BUN, a comunicat că după Marea Adunare Naţională va fi organiza Marşul lui Ştefan cel Mare. Mai multe persoane vor porni în marş de la Chişinău către Ungheni, ca să ajungă la Prut. Acţiunea va dura 5 zile şi va culmina, sâmbătă, 11 iulie, cu un pod de flori. Anatol Ursu a menţionat că la vama de la Ungheni tinerii moldoveni vor fi întâlniţi de colegi din România, unde se vor lua de mâini şi vor încerca să reînvie acţiunea făcută cu zeci de ani în urmă de către părinţii lor.