Blocul nr.1 al Institutului de Neurologie și Neurochirurgie a fost renovat. A fost efectuată izolarea termică a pereților exteriori, au fost înlocuite ferestrele și ușile exterioare. De asemenea, a fost izolat termic acoperișul, transmite IPN.
Valoarea totală a lucrărilor constituie 7 122 961 de lei, din care 5 000 000 de lei reprezintă contribuția Agenției pentru Eficiență Energetică, iar restul sumei – contribuția instituției medicale.
În cadrul evenimentului de recepție a lucrărilor, directorul AEE, Ion Muntean, a amintit că Agenția pentru Eficiență Energetică are misiunea de a implementa politica de stat în domeniul eficienței energetice, performanței energetice a clădirilor, precum și a valorificării surselor de energie regenerabilă, inclusiv prin atragerea și gestionarea resurselor financiare în vederea finanțării proiectelor în domeniile respective într-un mod durabil din punct de vedere al mediului înconjurător și al schimbărilor climatice.