Blocul locativ din strada Drumul Viilor a fost debranşat de la sursele de gaz şi apă
https://www.ipn.md/ro/blocul-locativ-din-strada-drumul-viilor-a-fost-debransat-de-7967_968156.html
Blocul locativ din strada Drumul Viilor, 40, evacuat în urma surpării pilonilor de protecţie instalaţi în groapa de fundaţie a unui imobil în construcţie din vecinătate, a fost debranşat de la sursele de gaz şi apă, transmite Info-Prim Neo.
Potrivit unui comunicat al Direcţiei relaţii publice a Primăriei Chişinău, primarul Dorin Chirtoacă a dispus ca Direcţia generală locativ-comunală şi amenajare să examineze starea reţelelor inginereşti ale blocului, iar SA „Apă-Canal Chişinău” să verifice starea sistemului de apă şi canalizare.
La moment, în zonă se desfăşoară lucrări de consolidare a terenului afectat de alunecări şi de acoperire a gropii fundaţiei edificiului aflat în construcţie. La faţa locului a fost instalat un post de observare, iar blocul de locuit este luat sub pază de către organele de poliţie. Totodată, aici lucrează pompierii şi salvatorii, iar o comisie specială urmează să stabilească cauzele şi consecinţele prăbuşirii barajului. De asemenea, serviciile abilitate urmează să întreprindă măsuri pentru redirecţionarea apelor pluviale din zonă, să efectueze un studiu geodezic al sectorului respectiv şi să verifice situaţia funciară a tuturor terenurilor din apropiere.
Anterior s-a decis efectuarea unei expertize tehnice a blocului de locuit pentru determinarea perspectivelor de exploatare ulterioară a edificiului. Pentru evitarea pericolului de alunecări de teren extinse care puteau afecta blocul, circa 160 de locatari au fost evacuaţi, fiind cazaţi în grădiniţa nr.159 şi în incinta Liceului „Academicianul Sibirschi”.