logo

Bloc locativ în loc de monument istoric. Ministerul Culturii solicită despăgubiri


https://www.ipn.md/ro/bloc-locativ-in-loc-de-monument-istoric-ministerul-culturii-7967_1106845.html

Ministerul Culturii bate alarma cu privire la un caz în care a fost prejudiciat patrimoniul cultural de stat prin demolarea unui conac care reprezenta un monument istoric. În locul acestuia a fost construit un bloc locativ cu 18 etaje. Ministerul le solicită acum companiilor care au edificat blocul să achite în bugetul de stat peste 21,33 de milioane de lei pentru a acoperi prejudiciul adus statului.

Într-o conferință de presă, ministrul culturii, Sergiu Prodan, a declarat că este vorba despre Conacul Urban Rîșcanu-Derojinschi, de pe strada București, 62, din Chișinău, care a fost construit în anii ’70 ai secolului XIX.

Potrivit lui, epopeea a început în anul 2006, când Guvernul din acea perioadă a transmis cu titlu gratuit edificiul din strada București, 62, împreună cu acareturile din curte și terenul aferent la  balanța Ministerului Culturii. Scopul, după cum scria și în hotărârea de atunci, a fost protejarea patrimoniului național cultural, spune ministrul, care a menționat că astfel de situații sunt scheme clasice de intervenție și prejudiciere a patrimoniului cultural construit și, chiar dacă există un mecanism legal de recuperare a prejudiciului, nimeni până acum nu a făcut uz de el.

„În iulie 2009, Agenția Proprietății Publice, condusă de Igor Grigoriev, a vândut unei companii trei construcții situate la această adresă: o clădire administrativă, un garaj și conacul. Cumpărătorul s-a angajat să restaureze clădirile în termen de 3 ani, coordonând cu Ministerul Culturii. Totuși, au mai urmat câteva tranzacții, iar fiecare cumpărător se obliga să restaureze monumentul istoric, obligație menționată și în certificatul de urbanism și construcții, emis de Primăria Chișinău în 2012-2013”, susține Sergiu Prodan.

Cu toate acestea, pe strada București, 62 nu este nici urmă de monument istoric. „De facto, în loc să restaureze conacul, societățile Universal Proiect SRL și ExFactor Grup SRL au demolat acest monument istoric de importanță națională, ridicând o construcție nouă cu o suprafață și volumetrie mult mai mare decât cea a monumentului. Societățile vizate au încălcat legislația cu privire la protejarea bunurilor de patrimoniu cultural, care interzice demolarea monumentelor istorice”, a declarat ministrul Prodan

Mai mult, ministrul spune că, în noiembrie 2018, Primăria Chișinău a permis, în mod ilegal, majorarea construcției cu 4 etaje, în lipsa unui certificat de urbanism pentru proiectare și în lipsa avizului Ministerului Culturii. De facto, au fost ridicate 6 etaje suplimentar.

În consecință, în 2022, Agenția de Inspectare a Monumentelor a depus o sesizare la organele de drept pe faptul demolării monumentului, fiind pornită o cauză penală. Totodată, Ministerul Culturii, în premieră pentru Republica Moldova, a inițiat procedura de reparare a prejudiciului adus patrimoniului cultural în urma demolării monumentului, în cadrul unui proces civil. S-a constatat că suma prejudiciului se estimează la 21,36 de milioane de lei.