logo

Biserica se implică tot mai mult în politică, opinie


https://www.ipn.md/ro/biserica-se-implica-tot-mai-mult-in-politica-opinie-7978_1025664.html

În ultimii ani se atestă implicarea bisericii în politică şi chiar în treburile statului, în pofida faptului că Republica Moldova este un stat laic. Declaraţii în acest sens au fost făcute de către activistul Oleg Brega în cadrul emisiunii „Pahomi” de la postul de televiziune „Realitatea TV”, transmite IPN.

„Tot mai mulţi politicieni încearcă să-şi lustruiască imaginea cu ajutorul bisericii, iar clerul, la rândul său, nu ezită de a profita de politicienii cu influenţă”, a precizat activistul.

Oleg Brega consideră că biserica ortodoxă influenţează populaţia prin intermediul unor mass-media, în special a celor din Federaţia Rusă. „Oamenii sunt zombaţi prin intermediul televiziunilor. Majoritatea televiziunilor de la noi transmit în direct liturghia în zilele de duminică şi alte sărbători pravoslavnice. În special active în acest sens sunt televiziunile din Federaţia Rusă, retransmise pe teritoriul Republicii Moldova. Pericolul principal de acolo vine. Dar nu putem diminua şi pericolul din partea televiziunilor din România, care propagă ortodoxia”, a spus Brega.

Activistul consideră că sondajele care arată că 97 la sută din populaţia Republicii Moldova ar fi ortodoxă, nu corespund realităţii. „Cam acelaşi procent era şi în perioada sovietică când 97 la sută se declarau atei. Oamenii îndeplinesc chestionarele din inerţie. În Republica Moldova sunt înregistrate mai multe culte. Nu cred că numărul celor care împărtăşesc alte confesiuni este doar de trei la sută. Consider că ortodocşii cu adevărat credincioşi sunt cei care merg la biserică, iar numărul lor nu este mai mare de zece la sută”, a opinat Brega.