logo

Biroul Relații Interetnice va deveni Agenția Relații Interetnice


https://www.ipn.md/ro/biroul-relatii-interetnice-va-deveni-agentia-relatii-interetnice-7967_1042492.html

Biroul Relații Interetnice va deveni Agenția Relații Interetnice, autoritate administrativă centrală din subordinea executivului, transmite IPN cu referire la o decizie a Guvernului.

În prezent, Biroul Relații Interetnice este responsabil atât de elaborarea și promovarea, cât și de implementarea politicilor publice în domeniul relațiilor interetnice și funcționării limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova. Ca urmare a modificărilor aprobate, funcțiile de promovare a politicilor în domeniul relațiilor interetnice urmează a fi transmise către Ministerului Educației, Culturii și Cercetării.

Agenția Relații Interetnice va fi responsabilă de consolidarea relațiilor interetnice, dezvoltarea dialogului intercultural și consolidarea identității civice, funcționarea limbilor și promovarea diversității lingvistice. De asemenea, va fi responsabilă de implementarea Strategiei de consolidare a relațiilor interetnice în Republica Moldova și a Planului de acțiuni pe anii 2017-2020. Va susține activitățile asociațiilor obștești ale minorităților naționale. La fel, va asigura protecția moștenirii culturale și lingvistice a minorităților etnice, predarea limbii române pentru alolingvi, promovarea toleranței, respectarea diversității culturale și lingvistice, prevenirea și combaterea discriminării.