logo

Biroul de reintegrare apreciază ca fiind contraproductive acţiunile părţii transnistrene


https://www.ipn.md/ro/biroul-de-reintegrare-apreciaza-ca-fiind-contraproductive-actiunile-partii-trans-7965_1000601.html

Biroul pentru reintegrare apreciază ca fiind contraproductive acţiunile administraţie de la Tiraspol de introducere a unor taxe vamale speciale la mărfurile de pe malul drept al Nistrului, transmite Info-Prim Neo. Într-un comunicat de presă al Biroului pentru reintegrare se menţionează că la întrevederea din 26 septembrie a premierului Vlad Filat cu liderul regiunii transnistrene, Evghenii Şevciuk, subiectul în cauză nu s-a regăsit pe agenda discuţiilor. „Cu regret, în aceeaşi zi, la Tiraspol a fost emis un act, prin care mărfurile de pe malul drept urmează a fi supuse unor noi taxe speciale. Considerăm că asemenea acţiuni unilaterale ale părţii transnistrene sunt contraproductive, vin în contradicţie cu înţelegerile convenite în cadrul dialogului constructiv stabilit, reprezintă, de fapt, un pas înapoi de la înţelegerile la care s-a ajuns în cadrul ultimelor întrevederi şi vor avea un impact negativ atât asupra situaţiei economice a populaţiei, cât şi a agenţilor economici de pe ambele maluri ale râului Nistru”, se spune în comunicat.