logo

Biletele la Scorpions vor costa între 160 şi 500 de lei


https://www.ipn.md/ro/biletele-la-scorpions-vor-costa-intre-160-si-500-de-lei-7967_985445.html

Legendara trupă rock Scorpions va încânta publicul de la Chişinău de Hramul oraşului. Concertul va fi susţinut pe 14 octombrie în aer liber la stadionul „Zimbru” din capitală transmite Info-Prim Neo. „Va fi un concert diferit de cele organizate până acum în Moldova şi aici ne referim la lumini, la sunet şi la tot ceea ce ţine de organizare”, a declarat producătorul general al evenimentului Vlad Constandoi. Concertul Scorpions la Chişinău face parte din turneul de adio al trupei, cu 200 de concerte programate în toată lumea. Cei de la Scorpions nu au avut pretenţii mari, susţin organizatorii. Au solicitat cazare în hotel de cinci stele, amenjarea unei camere speciale pentru conferinţa de presă, şi ca fiecare membru al trupei să aibă o cabină proprie de imprimare. Bilete la concert vor fi puse în vânzare de la 29 septembrie. Preţul oscilează de la 160 la 500 de lei. Organizatorii spun că sunt bilete ieftine în comparaţie cu cele la acelaşi concert susţinut în decembrie în Ucraina, unde preţul a urcat până la echivalentul a 3000 de lei. Pentru concertul Scorpions pe stadionul Zimbru, pe lângă tribune, vor fi create pe gazon o zonă specială pentru fani şi parterul. Organizatorii se aşteaptă să vândă 20 de mii de bilete. Scorpions este pentru prima dată în Moldova.