logo

Biletele la cursele auto vor putea fi procurate și prin terminalele de plată


https://www.ipn.md/ro/biletele-la-cursele-auto-vor-putea-fi-procurate-si-prin-7967_1039834.html

Din 15 februarie, biletele de călătorie cu transportul auto vor putea fi cumpărate prin intermediul terminalelor de plăți electronice QIWI. Întreprinderea de stat „Gările și Stațiile auto” a încheiat un parteneriat în acest sens cu administrația companiei.

Ministerul Economiei și Infrastructurii precizează într-un comunicat de presă, citat de IPN, că serviciul va fi accesibil din 15 februarie pentru cursele regulate internaționale și interurbane, iar din 15 martie –  şi pentru cursele locale și raionale.

Călătorul va plăti doar costul călătoriei, fără să i se perceapă comisioane sau taxe adiționale.

În prezent, biletele de călătorie pot fi procurate la casele de bilete ale întreprinderii sau online pe pagina web autogara.md.