Bibliotecile trebuie să fie văzute ca instituții care sprijină dezvoltarea durabilă a comunităților. În 2019, toate bibliotecile din Republica Moldova își vor consolida eforturile ca să devină centre comunitare și spații unde cetățenii vin pentru a accesa informații și a se informa corect. Prioritățile în domeniul biblioteconomic au fost trasate la Forumul anual al managerilor din sistemul național de biblioteci, desfășurat de către Biblioteca Națională, transmite IPN.
Secretarul științific al Consiliului Biblioteconomic Național, Eugenia Bejan, a menționat că noua viziune asupra bibliotecilor din țară a fost setată în noua Lege cu privire la biblioteci, care va intra în vigoare în februarie 2019. Biblioteca va susține nu doar accesul la lectură, la documente, dar și dezvoltarea membrilor comunității prin activități de instruire non-formală, prin dezvoltarea unor servicii moderne și inovative.
Potrivit Eugeniei Bejan, nu este suficient ca noua viziune să fie stabilită în lege şi regulamente, este important să fie împărtășită de toată comunitatea bibliotecară. „Noi trebuie să facem tot ce este posibil ca mesajul legii, avantajele pentru fiecare om, să ajungă la fiecare membru al comunității”, a spus Eugenia Bejan.
Doctorul habilitat Neli Ţurcan, Departamentul Comunicare și Teoria Informării din cadrul USM, a spus că susținerea formării profesionale continue este un element cheie în dezvoltarea și activitatea bibliotecilor. Imaginea unei biblioteci depinde nu doar de activitățile pe care le desfășoară, dar și de personalul care activează, care trebuie să fie cu un pas înainte solicitărilor și cerințelor utilizatorilor. Neli Ţurcan a regretat că sunt puțini tineri care își doresc să studieze biblioteconomia. „Studiile de specialitate în biblioteconomie s-au închis, pentru că nu avem studenți, anul acesta avem ultima promoție la master și la frecvență redusă și nu știm ce va fi la anul. Guvernul oferă locuri la buget, dar doritori de a face studii nu avem”, a spus Neli Ţurcan.
Responsabilul pe cercetare și dezvoltare în biblioteconomie din cadrul Bibliotecii Naționale, Vera Osoianu, a remarcat că rolul bibliotecii este să învețe utilizatorii care intră în bibliotecă. „Acum se vorbește foarte mult despre era post adevăr, internetul este plin de informații false şi rolul bibliotecarului este ca să ajute populația ca să nu ajungă la informația falsă”, a menționat Vera Osoianu.
În Republica Moldova sunt peste 2700 de biblioteci.