Parteneriatul dintre Biblioteca Științifică Medicală a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova şi 12 biblioteci medicale din Statul Carolina de Nord, SUA, a înregistrat un progres. Declarația aparține rectorului USMF, Ion Ababii, şi a fost făcută în cadrul conferinței de presă privind rezultatele Proiectului de colaborare Moldova – North Carolina Medical Libraries Partnership, transmite IPN.
Potrivit rectorului, proiectul, care a debutat în februarie 2006, a contribuit la modernizarea Bibliotecii Științifice Medicale, la dezvoltarea colecției acesteia şi la diversificarea serviciilor informaționale prestate utilizatorilor. De asemenea, grație acestuia, biblioteca universității a devenit membră cu drepturi depline a Asociației Europene a Bibliotecilor Medicale.
„Acest suport informațional din partea statului american a contribuit la dezvoltarea programelor de studii universitare și postuniversitare prin rezidențiat, sporirea calității cercetărilor științifice în domeniul medicinei și farmaceuticii. Publicațiile donate asigură procesul de instruire în limba engleză a studenților internaționali, activitatea clinică a medicilor și cea de cercetare. Accesul la cele mai relevante resurse bazate pe evidențe a facilitat activitatea cadrelor didactice antrenate în procesul de elaborare a protocoalelor clinice naționale, fapt care se răsfrânge benefic asupra calității serviciilor medicale prestate de către instituțiile medico-sanitare din țară”, a declarat Ion Ababii, citat într-un comunicat de presă al USMF.
Academicianul a menționat că Universitatea este în așteptarea unei noi donații de publicații medicale, care în curând va ajunge în țară. Suportul informațional în domeniul nursingului are o importanță majoră pentru universitate, care, în acest an, lansează o nouă ofertă educațională – specialitatea Asistență medicală generală. Aceste resurse vor fi utilizate în procesul de formare a asistenților medicali conform standardelor internaționale.
Donna Flake, coordonatorul proiectului Moldova – North Carolina Medical Libraries Partnership, directorul Bibliotecii Științelor Medicale Robert M. Fales din Wilmington, a declarat că este mândră de succesele acestei colaborări, dar cel mai mult apreciază relațiile de prietenie stabilite între oameni.
Liubovi Karnaeva, directorul Bibliotecii Științifice Medicale, a declarat că pe parcursul celor 12 ani de colaborare moldo-americană, utilizatorii bibliotecii au beneficiat de acces gratuit la șase baze de date de profil medical și resurse axate pe evidențe. De asemenea, partenerii americani au organizat vizite de documentare pentru bibliotecari în bibliotecile medicale din Carolina de Nord și zeci de cursuri de instruire atât pentru personalul de bibliotecă, cât şi pentru utilizatori.
În semn de recunoștință și apreciere pentru contribuția substanțială în dezvoltarea Bibliotecii Științifice Medicale, devotament și profesionalism în cooperarea interbibliotecară, Donna Flake și Liubovi Karnaeva au fost menționate cu Diploma Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova.