Beţia la volan a mai curmat o viaţă
https://www.ipn.md/ro/betia-la-volan-a-mai-curmat-o-viata-7967_992761.html
Un accident groaznic în dimineaţa de sâmbătă, 17 septembrie, a luat viaţa unui tânăr de 24 de ani, iar pe alţi 2 i-a băgat în spital. Potrivit Poliţiei Rutiere, accidentul s-a produs din cauza şoferului care consumase alcool, transmite Info-Prim Neo.
Accidentul s-a produs în jurul orei 5.00, în raionul Sângerei. Şoferul de 27 de ani, conducând automobilul de model Audi, a pierdut controlul vehiculului, a ieşit de pe partea carosabilă şi s-a răsturnat. În urma impactului violent, pasagerul de 24 de ani a decedat la faţa locului. Şoferul şi un alt pasager au fost transportaţi la spital cu diverse leziuni corporale.
Elena Damian, secretara de la Primăria din satul Heciul Nou, Sângerei, de unde este şi tânărul decedat, a declarat pentru Info-Prim Neo că acesta lucra în construcţii. Bărbatul era căsătorit şi avea o fetiţă de nici un anişor.
Potrivit Poliţie Rutiere, numărul accidentelor produse din cauza conducerii vehiculelor sub influenţa alcoolului constituie circa 8 la sută din numărul total.