logo

BERD se arată deschisă să acorde un împrumut pentru dezvoltarea ACC


https://www.ipn.md/ro/berd-se-arata-deschisa-sa-acorde-un-imprumut-pentru-dezvoltarea-7966_970518.html

Apă-Canal Chişinău (ACC) ar putea beneficia în viitorul apropiat de un împrumut acordat de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD). Oportunitatea a fost discutată în cadrul unei întrevederi a primarului general, Dorin Chirtoacă şi directorul ACC, Constantin Becciev, cu şeful adjunct al Departamentului infrastructură şi resurse naturale al BERD, Henry Russell, transmite Info-Prim Neo. Instituţia financiară europeană este de părere ACC, odată cu onorarea obligaţiunilor financiare de rambursare a creditului anterior, a obţinut progrese salutabile în activitatea sa, spune furnizorul. A fost menţionat îndeosebi faptul diminuării considerabile a pierderilor de apă şi implementării standardelor internaţionale de managment integrat de calitate de către executivul întreprinderii în condiţiile financiar-economice complicate provocate de neajustarea la timp a tarifelor de către administraţia publică locală, menţionează conducerea Apă-Canal Chişinău. În cadrul întâlnirii cu Henry Russell, directorul ACC a informat reprezentantul BERD despre situaţia actuală a întreprinderii, referindu-se în special la tarifele pentru serviciile de apă şi canalizare, precum şi la unele aspecte legate de dezvoltarea economică a societăţii în condiţiile atragerii unui nou credit investiţional din partea BERD. Acesta este îndeosebi binevenit actualmente, când persistă condiţii bune de atragere simultană a mai multor cofinanţări şi granturi nerambursabile din partea organismelor UE. Henry Russell a menţionat că BERD este dispusă să acorde un împrumut pentru dezvoltarea societăţii ACC, dar pentru aceasta autorităţile publice locale ar trebui să ajusteze tarifele la serviciile prestate de către furnizorul de apă şi să garanteze pe viitor modificarea lor conform ratei inflaţiei, se spune într-un comunicat al Direcţiei relaţii publice a Primăriei Chişinău. Primarul general a menţionat că respectivele proiecte de decizii sunt înaintate spre examinare Consiliului municipal Chişinău (CMC). Dorin Chirtoacă a subliniat că doar organul deliberativ se poate pronunţa asupra chestiunilor ce ţin de contractarea unor credite sau ajustarea tarifelor. În luna martie curent, CMC a adoptat o decizie cu privire la noul Regulament de funcţionare a serviciilor publice de alimentare cu apă şi de canalizare din municipiul Chişinău. Ulterior, regulamentul a constituit subiectul numeroaselor dispute între aleşii locali, pe motiv că acesta nu ar fi fost definitivat şi nu ar exista un mecanism coerent care să îl pună în funcţie, fără a crea nemulţumiri printre consumatorii finali. În luna iunie mai mulţi consilieri au pus problema abrogării regulamentului, lucru care până la urmă n-a fost votat, documentul rămânând în vigoare. Discuţii legate de atragerea unui nou credit investiţional pentru ACC dintre autorităţile municipale şi reprezentanţii instituţiei financiare a Uniunii Europene au loc pentru prima dată după o perioadă de 5 ani.