logo

Benita Ferrero-Waldner încurajează autorităţile moldoveneşti să organizeze alegerile în conformitate cu standardele internaţionale


https://www.ipn.md/ro/benita-ferrero-waldner-incurajeaza-autoritatile-moldovenesti-sa-organizeze-alege-7965_974255.html

În contextul alegerilor parlamentare din R. Moldova, Comisia Europeană a alocat 3 mln euro pentru proiecte care promovează şi monitorizează respectarea standardelor internaţionale în procesul electoral, anunţă un comunicat al Comisiei Europene, remis agenţiei Info-Prim Neo spre difuzare. Benita Ferrero-Waldner, comisar pentru relaţii externe şi politica europeană de vecinătate, a declarat: „Sunt bucuroasă că suntem implicaţi activ în aceste proiecte, deoarece ele reprezintă o contribuţie valoroasă în asistarea autorităţilor moldave la organizarea cu succes a alegerilor. Este încă un semn palpabil referitor la interesul nostru pentru intensificarea relaţiilor cu Moldova”. „Doresc să încurajez autorităţile R. Moldova să întreprindă măsurile necesare pentru consolidarea ordinii de drept şi pentru implementarea angajamentelor lor la capitolul drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale. Aceasta este în special relevant pentru procesul electoral în desfăşurare, despre care cred că va fi girat în deplină concordanţă cu standardele internaţionale”, a adăugat comisarul. Comisia UE şi Programul de Dezvoltare al Naţiunilor Unite (PNUD) au semnat recent un contract de grant în valoare de 2 mln euro pentru implementarea unui proiect numit „Suport electoral pentru R. Moldova" din cadrul Instrumentului pentru Stabilitate al UE. Acest proiect are menirea să consolideze capacităţile instituţionale şi funcţionale ale CEC, să sporească eficienţa administrării informaţiilor electorale, să sporească participarea cetăţenilor care locuiesc în străinătate, să amelioreze transparenţa procesului electoral prin utilizarea mai potrivită a presei şi, în final, pentru a susţine aplicarea legislaţiei electorale şi soluţionarea litigiilor în instanţe. Circa 0,5 mln euro din cadrul Instrumentului European pentru Democraţie şi Drepturile Omului au fost alocaţi unor organizaţii neguvernamentale care promovează participarea cetăţenilor la procesul electoral, încurajează dialogul între guvern şi societatea civilă, şi sporesc capacitatea presei de a organiza dezbateri pluraliste cu candidaţii electorali. Mai mult, programul comun al Comisiei Europene şi Consiliului Europei „Suport pentru alegeri libere şi corecte", la care Comisia contribuie cu 0,5 mln euro, asistă ţara în desfăşurarea alegerilor în concordanţă cu standardele democratice, se spune în comunicatul Comisiei UE.