logo

Beneficiarii programului „Satul moldovenesc” solicită deblocarea urgentă a fondurilor


https://www.ipn.md/ro/beneficiarii-programului-satul-moldovenesc-solicita-deblocarea-urgenta-a-fonduri-7965_1100461.html

Beneficiarii programului „Satul moldovenesc” solicită deblocarea urgentă a fondurilor. Mai mulți reprezentanți ai autorităților publice locale au ieșit într-o conferință de presă pentru a-și arăta nemulțumirea, transmite IPN.

Cei câțiva primari prezenți la conferința de presă au venit cu acuzații la adresa actualei guvernări, menționând că aceasta intenționat ar bloca finanțarea programului „Satul moldovenesc”. Potrivit lor, acest lucru s-ar face din cauză că programul care prevede milioane pentru reabilitarea localităților din Republica Moldova a fost  anunțat de Ilan Șor, astfel nu coincid viziunile politice ale celor de la guvernare cu inițiatorii programului. „Vreau să menționez că trezorăria nu ne-a dat niciun răspuns de ce banii nu sunt. Eu am confirmare că banii sunt transmiși”, a declarat primarul comunei Mârzești din raionul Orhei, Vitalie Berezanțev, prezentând un act potrivit căruia „banii s-au transmis”.

„La consiliu au votat pentru primirea banilor, dar Cancelaria de Stat ne-au blocat. Ne-au întors, ne-au notificat decizia consiliului, ne-au spus că nu am făcut consultări publice. Prin diferite metode ne blochează, nu ne lasă să lucrăm, ca să aducem investiții în comunele noastre, în comuna mea”, a spus Vitalie Berezanțev.

Primarul spune că banii din proiectul „Satul moldovenesc” ar fi bineveniți pentru dezvoltarea localităților și el nu înțelege de ce se pun impedimente. „Stimați cetățenii, banii ăștia vin pentru dezvoltarea localităților noastre, pentru grădinițe, pentru apeducturi, pentru canalizare. Ce e aici rău? Noi nu vedem nimic rău. Dar actuala guvernare arată că proiectul „Satul european” să aducă credite, dar pentru „Satul moldovenesc” sunt blocate”, a declarat primarul, acuzând guvernarea că ar fi „încălcat toate legile, drepturile cetățenilor, drepturile consilierilor care au votat”.

Primarul localității Merenii Noi, raionul Anenii Noi, Andrei Druzi, spune că prin intermediul programului „Satul moldovenesc” localitatea pe care o reprezintă ar fi putut rezolva multe probleme pentru cetățeni, dar banii sunt blocați, fără a fi prezentate argumente din partea autorităților de profil. „Acești bani ar fi trebuit să fie direcționați către repararea unui drum care actualmente se află într-o stare deplorabilă, cu riscuri ridicate pentru mașinile care circulă pe acolo”, a declarat Andrei Druzi. De asemenea, el spune că acești bani ar fi trebuit să fie direcționați și spre reparația grădiniței.

Notă: Agenția IPN oferă dreptul la replică persoanelor care se consideră vizate în știrile realizate de pe declarațiile organizatorilor prezentei conferințe de presă, inclusiv prin facilitarea organizării altei conferințe de presă în condiții similare.