logo

Beneficiarii de pensii și alocații sociale își pot ridica banii de pe carduri


https://www.ipn.md/ro/beneficiarii-de-pensii-si-alocatii-sociale-isi-pot-ridica-7967_1088953.html

Beneficiarii de pensii și alocații sociale care dețin carduri bancare își pot ridica banii. Casa Națională de Asigurări Sociale a transferat mijloace financiare în valoare de 1166,4 milioane lei pentru plățile respective, transmite IPN.

Totodată, beneficiarii de pensii stabilite şi achitate în baza prevederilor acordurilor internaționale  în domeniul securității sociale își vor putea ridica banii din instituțiile financiare contractante de pe teritoriul altor state pe parcursul lunii aprilie.

Persoanele care au dreptul la pensie pentru limită de vârstă sau la pensie pentru  dizabilitate pot depune cererile online, prin intermediul serviciului electronic „e-Cerere. Stabilire pensie” de pe pagina-web oficială a CNAS www.cnas.gov.md, cu aplicarea semnăturii electronice, precizează un comunicat de presă CNAS.

La 1 aprilie, pensiile s-au indexat cu 13,94% (pentru partea pensiei care nu depășește 9 900 de lei). După indexare, pensia minimă pentru limită de vârstă cu stagiu complet de cotizare  constituie 2278,80 lei.