Beneficiarii campaniei „Dăruieşte o carte copiilor orfani!” vor fi anunţaţi la 1 iunie
https://www.ipn.md/ro/beneficiarii-campaniei-daruieste-o-carte-copiilor-orfani-vor-fi-anuntati-7967_964927.html
Peste 2000 de cărţi au fost acumulate până în prezent în cadrul campaniei „Dăruieşte o carte copiilor orfani!”, petrecute de Centrul pentru Drepturile Copilului (CDC). Beneficiarii cărţilor donate, precum şi donatorii acestora, vor fi anunţaţi în cadrul manifestărilor prilejuite de Ziua Internaţională a Copilului, care va fi marcată la 1 iunie, transmite Info-Prim Neo.
Potrivit consultantului CDCM, Irina Codrean, campanie se desfăşoară în R. Moldova de la începutul acestei luni. Organizaţii obşteşti naţionale şi internaţionale, misiuni diplomatice acreditate la Chişinău, persoane fizice au fost chemate să facă copiilor din şcolile-internate viaţa mai frumoasă, împărţind cu ei din cărţile pe care le au.
Potrivit sursei citate, în cadrul aceluiaşi eveniment va avea loc şi premierea câştigătorilor concursului de desene „Copiii au drepturile lor!”.
Festivităţile dedicate Zilei Internaţionale a Copilului, organizate de CDMC, se vor încheia cu desfăşurarea unui flash-mob „Copiii au dreptul la o viaţă mai bună”. Scopul acţiunii este de a promova drepturile copiilor în R.Moldova, precum şi de a sensibiliza opinia publică asupra faptului că toţi copiii au dreptul la o viaţă mai bună.
Acţiunile vor începe la 1 iunie, la ora 15.00, în Scuarul de agrement pentru copii din Parcul Catedralei „Naşterea Domnului”.
Ziua Internaţională a Copilului este sărbătorită din anul 1924, când Liga Natiunilor Unite a adoptat Declaratia Drepturilor Copilului. În 1989, Adunarea Generala a ONU adoptă Convenţia privind Drepturile Copilului, document ratificat de Parlamentul R.Moldova în 1990.