BEI va susţine şi în continuare implementarea proiectelor de dezvoltare în Moldova
https://www.ipn.md/ro/bei-va-sustine-si-in-continuare-implementarea-proiectelor-de-dezvoltare-in-moldo-7966_992596.html
Uniunea Europeană este interesată de stabilitatea şi dezvoltarea continuă a regiunilorde la hotarele sale, iniţiind în acest scop Parteneriatul Estic, iar Banca Europeană de Investiţii (BEI) este instituţia menită să finanţeze proiecte de dezvoltare în regiunile respective. În acest sens, trebuie să spun, avem o cooperare excelentă cu Republica Moldova”, a declarat Philippe Maystadt, preşedintele BEI. El a precizat că Moldova este cel mai mare beneficiar al serviciilor Băncii, raportate la PIB, din cadrul Parteneriatului Estic.
Referindu-se la unele aspecte ale colaborării cu Republica Moldova în cadrul unei conferinţe de presă susţinute împreună cu premierul Vlad Filat, după întrevederea pe care au cei doi oficiali, preşedintele BEI a spus că domeniil ede colaborare anunţate de instituţie la etapa iniţială au fost: infrastructura transportului, energie şi aprovizionare cu apă. Moldova, însă, a reuşit să extindă aria de cooperare, astfel încât a fost posibilă încheierea unui acord de finanţare în domeniul viti-vinicol în valoare de 75 mln euro, prima tranşă a căruia va fi debursată până la finele anului curent.
Prim-ministrul Vlad FILAT a exprimat gratitudine lui Philippe Maystadt şi instituţiei pe care o conduce pentru suportul acordat Republicii Moldova, menţionând că, până în prezent, BEI a iniţiat 7 proiecte investiţionale în ţara noastră, dintre care 6 - în sectorul public, în valoare totală de 235 mln euro.
Premierul a spus că un subiect aparte al discuţiei l-a constituit oportunităţile de finanţare oferite de structura recent creată „Fondul Fiduciar pentru Asistenţă Tehnică al Parteneriatului Estic”, care, în cel mai scurt timp, va permite identificarea proiectelor comune în sectoare precum cel energetic, transport, mediu şi telecomunicaţii.
De asemenea, a fost examinată posibilitatea iniţierii unor parteneriate în scopul creării pieţelor agricole, care vor contribui la dezvoltarea agriculturii în Moldova şi sporirea competitivităţii produselor agricole autohtone. Premierul a opinat că aceste proiecte sunt importante şi din perspectiva creării de noi locuri de muncă.
„Astăzi, putem afirma cu certitudine că avem o relaţie de colaborare eficientă cu BEI, că în toată această perioadă am simţit permanent sprijinul puternic al partenerului nostru, ceea ce ne face să privim cu mai mult optimism în viitor”, a mai adăugat Filat.
Premierul l-a asigurat pe Preşedintele BEI de angajamentul ferm al Guvernului moldovean de a contribui la implementarea eficientă a proiectelor în proces de derulare, de a asigura transparenţă totală şi aplicarea regulilor şi bunelor practici în cadrul acestora.