logo

Bebeluş intoxicat cu gaze


https://www.ipn.md/ro/bebelus-intoxicat-cu-gaze-7967_986733.html

Un bebeluş din capitală a fost internat la spital cu semne ale unei intoxicaţii cu gaze naturale. Medicul-coordonator al Serviciului de Urgenţă din capitală, Anatol Proca, a comunicat pentru Info-Prim Neo că bebeluşul dormea când fratele său mai mare a aprins aragazul. Din cauza unui curent de aer focul s-a stins, iar gazele au început să se emane în încăpere. Din fericire, cineva dintre adulţii casei l-a descoperit la timp pe bebeluş şi a chemat ambulanţa. Băieţelul a fost internat în secţia toxicologie a Centrului Mamei şi a Copilului. O femeie de 53 de ani a fost internată la spitalul „Sfânta Treime” în comă de gradul 3 după ce a încercat să se sinucidă cu somnifere. La acelaşi spital a fost internat şi un bărbat, de 30 de ani, care a băut în acelaşi scop, 30 de pastile contra alcoolismului. Dintr-o băltoacă a fost ridicată o femeie cu identitatea necunoscută, de aproximativ 55-60 de ani. Femeia a căzut în apă nefiind în stare să-şi dirijeze picioarele după o beţie îndelungată. Cu hipotermie şi în stare avansată de ebrietate femeia a ajuns la spitalul „Sfânta Treime”. Joi şi în noaptea spre vineri, 26 noiembrie, ambulanţele din capitală s-au deplasat pe 695 de adrese. Au fost înregistrate 67 de cazuri de infecţii virale acute, 58 de cazuri de traumatisme şi 9 ictusuri cerebrale.