logo

BCS: Actuala sesiune parlamentară – o nouă etapă de intimidare a opoziției


https://www.ipn.md/ro/bcs-actuala-sesiune-parlamentara-o-noua-etapa-de-intimidare-7965_1098559.html

Deputații din Blocul Comuniștilor și Socialiștilor insistă că țara are nevoie de alegeri parlamentare anticipate. Potrivit lor, sesiunea parlamentară care se încheie a fost o nouă etapă de discriminare a Parlamentului, de intimidare a opoziției și de distrugere conștientă a țării. Fracțiunea BCS a plecat chiar la începutul ședinței în semn de protest față de faptul că deputații din majoritatea parlamentară nu au susținut mai multe propuneri, transmite IPN.

Într-un briefing de presă, președintele Partidului Comuniștilor, Vladimir Voronin, a declarat că din independența și suveranitatea țării nu a mai rămas nimic. „Toate promisiunile făcute de guvernare au rămas vorbe goale. Lumea e sărăcită totalmente. Economie nu există, iar Moldova trăiește doar din credite și pomeni occidentale”, a spus liderul comunist. Potrivit lui, inițiativele lansate de BCS sunt menite să amelioreze situația oamenilor, dar sunt respinse de Partidul Acțiune și Solidaritate care deține majoritatea în legislativ .

Președintele fracțiunii BCS Vlad Batrîncea, vicepreședinte al Parlamentului, a menționat că inițiativele BCS reflectă năzuințele cetățenilor. Este vorba despre solicitarea de a audia Guvernul vizavi de acțiunile pe care le întreprinde pentru a ajuta oamenii în cazul calamităților naturale, despre audierea și crearea unei „comisii de anchetă pe situația cu păcura, procurată la un preț astronomic pe banii cetățenilor, dar care a fost îngropată hoțește pe timp de noapte”. Deputatul a menționat că opoziția s-a exprimat împotriva prelungirii stării de urgență, care, spune Vlad Batrîncea, este „convenabilă doar celor care vor să facă achiziții pe ascuns, să gestioneze banii publici netransparent, în afara procedurilor legale și parlamentare”.

Astăzi are loc ultima ședință a Parlamentului din sesiunea de primăvară 2023. La ea participă doar fracțiunea PAS, după ce BCS a plecat, iar deputații independenți din partidul desființat Șor au anunțat că boicotează ședința.