logo

Bătrânul din Bubuieci care a ars, a fost mai întâi înjunghiat


https://www.ipn.md/ro/batranul-din-bubuieci-care-a-ars-a-fost-mai-intai-7967_997792.html

Bătrânul din comuna Bubuieci, municipiul Chişinău care se presupunea că a ars în propria casă în urma incendiului, a fost înjunghiat de doi tineri care mai apoi, pentru a distruge probele de la faţa locului, au incendiat casa. Purtătorul de cuvânt al Comisariatului General de Poliţie, Adrian Jovmir, a declarat pentru Info-Prim Neo că incendiul a avut loc la sfârşitul lunii aprilie, însă în urma expertizei medico-legale s-a constat că bătrânul a murit din cauza unor lovituri de cuţit depistate în regiunea pieptului. Pe 17 mai suspecţii au fost reţinuţi. Aceştia s-au dovedit a fi un tânăr în vârstă de 18 ani, anterior judecat care se află la evidenţă psihiatrică şi un minor de 15 ani. În cadrul audierilor, suspecţii au mărturisit cu lux de amănunte circumstanţele în care l-au omorât pe stăpânul casei. Potrivit lor, venind la victimă în ospeţie, au consumat băuturi alcoolice apoi i-au aplicat multiple lovituri cu un cuţit în regiunea toracelui, iar apoi au dat foc la casă. În prezent ei sunt cercetaţi penal pentru omor intenţionat şi riscă închisoare de la 12 până la 20 ani sau detenţie pe viaţă