logo

Bătrânii vor primi câte aproximativ 200 de lei de ziua lor


https://www.ipn.md/ro/batranii-vor-primi-cate-aproximativ-200-de-lei-de-ziua-7967_993022.html

Bătrânii care se află în dificultate vor primi de Ziua Internaţională a oamenilor vârstnici, marcată pe 1 octombrie, un ajutor financiar unic. Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei anunţă într-un comunicat de presă că din resursele Fondului republican de susţinere socială a populaţiei şi din Fondul municipal Chişinău au fost alocate 5,2 mln de lei în aceste scopuri, transmite Info-Prim Neo. Beneficiarii reprezintă toate raioanele ţării şi sunt selectaţi din categoria persoanelor cele mai vulnerabile şi afectate de sărăcie. Listele sunt întocmite de către autorităţile publice locale. Fondul republican de susţinere socială a populaţiei a stabilit suma medie a ajutorului. Este vorba de 200 de lei pentru persoană. Pe 1 octombrie, sâmbătă, între 11.00-14.00, în scuarul Teatrului de Operă şi Balet di Chişinău va avea loc acţiunea publică „O felicitare vârstei”. Evenimentul se desfăşoară în cadrul campaniei „Vârsta Cere Acţiuni”, organizată de minister în colaborare cu HelpAge International, Fondul ONU pentru Populaţie şi Programul Comun de Dezvoltare Locală Integrată. Programul cuprinde un concert de muzică oferit de Orchestra Mixtă Militară a Ministerului Apărării, o expoziţie de fotografie ce reflectă viaţa persoanelor în etate din Moldova şi o expoziţie de obiecte de artizanat. Doritorii vor avea posibilitatea să-şi încerce măiestria alături de meşterii Uniunii Meşterilor Populari din Republica Moldova în cadrul unei lecţii deschise de confecţionare a bijuteriilor şi de floristică. De asemenea, voluntarii vor oferi felicitări vârstnicilor în stradă în toate sectoarele capitalei. Republica Moldova ia parte la Campania „Vârsta Cere Acţiuni” alături de alte 50 de ţări. Evenimentul este sărbătorit în Moldova al cincilea an consecutiv. Actualmente, persoanele cu vârstă înaintată constituie circa 20 la sută din populaţia ţării.