logo

Bătrânii din Chişinău vor primi câte 500 de lei


https://www.ipn.md/ro/batranii-din-chisinau-vor-primi-cate-500-de-lei-7967_985350.html

Bătrânii din Chişinău cu vârstă cuprinsă între 90 şi 99 ani, care au pensii de până la o mie de lei, vor primi câte 500 de lei cu ocazia Zilei Internaţionale a Persoanelor în Etate. Banii vor fi transferaţi prin intermediul Fondului Municipal de Susţinere Socială a Populaţiei, transmite Info-Prim Neo cu referire la un comunicat de presă al Primăriei. Cele 503 persoane din oraş şi 85 din suburbii îşi vor putea ridica banii începând cu data de 3 octombrie, de la oficiile teritoriale ale Băncii de Economii, în baza listelor perfectate de Casa Nanţională de Asigurări Sociale. În total, 588 de persoane vor primi ajutor financiar. În acest scop au fost alocaţi circa 300 de mii de lei. La jubileul de 100 ani şi la aniversările următoare, municipalitatea acordă persoanelor câte 5 mii de lei.