Bătrâni culcaţi la pământ pe scările Guvernului
https://www.ipn.md/ro/batrani-culcati-la-pamant-pe-scarile-guvernului-7967_970155.html
Bătrâni culcaţi la pământ pe scările Guvernului, cu faţa sângerândă şi bruscaţi de forţele de ordine. Acesta este rezultatul intenţiei mai multor membri ai Asociaţiei obşteşti „Salvgardare”, dar şi simpli pensionari, de a lua cu asalt sediul executivului din Chişinău. Circa 150 de persoane în etate s-au adunat marţi, 17 iunie, în Piaţa Marii Adunări Naţionale din centrul capitalei pentru a protesta, a câta oară, faţă de pensiile mizere, preţurile tot mai mari şi greutăţile de zi cu zi, transmite Info-Prim Neo.
“Înarmaţi” cu megafoane, pe o tribună improvizată chiar pe trotuarul din faţa sediului Guvernului, participanţii la întrunire s-au plâns de faptul că au fost uitaţi de autorităţi, iar pensia de 600 de lei nu le ajunge nici de pâine. Împărţiţi în două tabere, una care critica actuala guvernare, iar alta – Primăria capitalei, bătrânii fluierau zgomotos, scandând lozinci împotriva guvernării. Câţiva dintre ei au desfăşurat mai multe pancarte pe care scria: “Muncitori, şomeri, pensionari, tineret, uniţi-vă”, “Guvern = Consiliul Creditorilor, Nu – faliment, Termocom – criminal, la răspundere penală”, “Nu suntem ostatici corupţiei” şi “Нас преследуют за защиту наших прав”/Suntem urmăriţi pentru că ne apărăm drepturile/.
Directorul asociaţiei obşteşti “Salvgardare”, Maia Laguta, care şi-a asumat organizarea evenimentului, a cerut, pe un ton ultimativ, premierului Zinaida Greceanâi, să se apropie de ei în cel mult 30 de minute, ameninţând cu acţiuni dure în caz de refuz, dar fără a preciza care vor fi acestea. Ele nu s-au lăsat prea mult aşteptate, grupul de protestatari îndreptându-se în forţă către uşile centrale ale sediului Guvernului. Cei circa 10 poliţişti care asigurau buna desfăşurare a întrunirii nu au putut rezista presiunii, pensionarii reuşind să rupă gardul viu, fluierând şi scandînd „Jos Guvernul” au încercat să intre în clădire.
Aici pensionarii au fost întîmpinaţi de un cordon de poliţie şi oameni în civil care i-au bruscat, câţiva dintre bătrâni ajungând culcaţi pe scările executivului, sângerând şi cerând ajutor. De notat că în preajmă nu se afla nici o ambulanţă, măsură obligatorie în astfel de cazuri. Pensionarii au fost ajutaţi să se ridice de colegi şi de jurnalişti, care le-au şi acordat primul ajutor.
Solicitat de Info-Prim Neo să se expună pe marginea celor întâmplate, şeful poliţiei municipale, Iacob Gumeniţă, a spus că acţiunile forţelor de ordine au fost în strictă concordanţă cu legislaţia în vigoare. „Poliţiştii şi-au îndeplinit conştiincios obligaţiunile de serviciu, au protejat sediul Guvernului de furia dezlănţuită a pensionarilor”, a menţionat Gumeniţă.
La ora difuzării ştirii pensionarii urmau să constituie un grup de iniţiativă care să meargă în audieri la primul ministru.
Organizaţia Obştească „Salvgardare” a fost înfiinţată în 2005 şi are ca scop apărarea drepturilor consumatorilor.