Băsescu recunoaşte că l-a susţinut pe Voronin în 2005
https://www.ipn.md/ro/basescu-recunoaste-ca-l-a-sustinut-pe-voronin-in-2005-7965_977000.html
Preşedintele României, Traian Băsescu, a recunoscut că a susţinut în primăvara anului 2005 realegerea comunistului Vladimir Voronin în funcţia de preşedinte al R. Moldova, transmite Info-Prim Neo cu referire la ediţia on-line a ziarului ZIUA.
Basescu a declarat, joi, la postul public românesc de radio, că l-a susţinut pe Voronin în formarea unei majorităţi la 4 aprilie 2005, când Voronin a fost ales pentru a doua oară preşedinte al R.Moldova cu voturile Partidului Popular Creştin Democrat (PPCD), condus de Iurie Rosca.
Cei 11 deputaţi PPCD au votat pentru Vladimir Voronin, moment care a coincis cu începutul sfârşitului pentru partidul condus de Iurie Roşca. Alianţa cu comuniştii şi percepţia unei "vânzări" a electoratului au făcut ca la algerile din 2009 PPCD sa nu reuşească sa mai treacă de pragul electoral de 5%, acumulând doar 1,9% din sufragii, scrie ZIUA.
Potrivit publicaţiei, intervenţia în favoarea lui Voronin din 2005 s-a produs în contextul "revoluţiilor portocalii" din estul Europei. Conform unui fost deputat PPCD, indicaţia ca PPCD să voteze cu Voronin a venit din doua direcţii: dinspre Bucureşti şi dinspre Washington.
Acum, Traian Băsescu afirmă că Voronin nu mai poate spera la ajutorul său ca să formeze majoritatea în Parlamentul de la Chişinău.
Afirmaţiile lui Băsescu au venit ca urmare a unei declaraţii pentru Radio România Actualităţi a lui Vladimir Voronin, potrivit careia este deschis la o colaborare cu România şi că nu el a făcut "razboi" cu România, ci Traian Basescu a fost agresiv la adresa autorităţilor de la Chişinău. "Am înţeles ca eu am expulzat ambasadorul Moldovei de la Bucureşti şi nu Voronin pe al nostru de la Chişinau, am înteles că noi am modificat regimul de vize şi nu Voronin. Mă rog, e propagandă bolşevică şi probabil preşedintele Voronin şi-a adus aminte că la un moment dat i-am dat o mână de ajutor să formeze majoritatea de după alegerile trecute. Probabil mesajul acesta s-ar vrea un mesaj prin care să arate că ar vrea să coopereze. De data aceasta preşedintele Voronin nu poate spera la sprijinul meu pentru a face majoritatea de care are nevoie ca să desemneze preşedintele", a spus şeful statului roman.
Declaraţia lui Băsescu explică apropierea de scurtă durată dintre el şi Vladimir Voronin din cursul anului 2005, când Voronin s-a aflat de mai multe ori la Bucureşti şi i-a făcut cadou preşedintelui român mai multe mii de sticle de vin.