logo

Bărbatul care şi-a bătut copilul avea deschis dosar pentru violenţă în familie


https://www.ipn.md/ro/barbatul-care-si-a-batut-copilul-avea-deschis-dosar-pentru-7967_1003659.html

Bărbatul care şi-a bătut copilul până l-a băgat în spital, după care s-a spânzurat, avea întocmit dosar penal pentru violenţă în familie. Primarul satului Malcoci, unde s-a produs incidentul, Zinaida Ermurache, a declarat pentru Info-Prim Neo între cei doi soţi relaţiile erau ostile de mai multă vreme. Conflictul s-a declanşat în momentul în care femeia a decis să se mute împreună cu un alt bărbat. Acum două săptămâni, femeia a plecat de acasă, luând cu ea ambii copii, unul de trei ani şi altul de aproape de doi. În una din seri, tatăl copiilor a mers la femeie pentru a o convinge să se întoarcă acasă. Dar nu i-a reuşit. Pentru că şi-a lovit soţia, bărbatul s-a ales cu dosar pentru violenţă în familie. Tot atunci bărbatul l-a luat pe copilul mai mic cu el acasă, în speranţa că aşa o va face pe femeie să se regândească. Primarul satului spune că bărbatul nu era cunoscut ca şi o persoană agresivă. Dimpotrivă, era mereu săritor la nevoie, dar în ultimul timp suferea de depresie. Solicitat de Info-Prim Neo, medicul neurochirurg Anatolie Litovcenco, de la Centrul Mamei şi Copilului, a spus că starea copilului este grav medie. Băiatul a fost internat iniţial în secţia reanimare pentru că era plin de vânătăi, medicii suspectând contuzii ale organelor interne. Analizele au confirmat însă doar comoţie cranio-cerebrală. Estimativ copilul va rămâne la spital în jur de cinci zile. Băieţelul, de nici doi ani, a ajuns la spital pe 24 februarie, după ce a fost bătut de tatăl său, care era în stare de ebrietate. Ulterior bărbatul a fost găsit spânzurat. Acesta este al doilea caz, în mai puţin de o lună, când un părinte îşi bate violent copilul. La începutul lunii februarie, o fetiţă de cinci ani din Leova, bătută cu cruzime de tatăl său, a murit la spital după câteva zile în care s-a aflat în comă.