logo

Bărbat reținut cu droguri la frontieră. I-a fost confiscată și mașina de lux


https://www.ipn.md/ro/barbat-retinut-cu-droguri-la-frontiera-i-a-fost-7967_1087974.html

Un bărbat a fost reținut la punctul de trecere a frontierei Palanca, pe sensul de intrare în Republica Moldova, suspectat de tentativă de introducere prin contrabandă a unei cantități de cocaină și heroină, transmite IPN.

Bărbatul reținut ar fi membru al „unui grup criminal organizat din Chișinău pentru trafic ilicit de droguri”, precizează un comunicat de presă al Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale. Suspectul a fost reținut în timp ce încerca să treacă peste frontiera de stat „pachețele autosigilante cu o cantitate de zece grame de cocaină și două grame de heroină.

Cantitatea de droguri capturată este calificată ca proporție deosebit de mare. Atât drogurile, cât și automobilul de lux pe care bărbatul îl conducea au fost ridicate. În perioada imediat următoare, pe mijlocul de transport va fi aplicat sechestru întrucât a fost folosit la comiterea unei infracțiuni.

Suspectul are 40 de ani. Procurorii PCCOCS întreprind demersurile necesare plasării acestuia în arest preventiv „pentru investigarea cauzei fără interferențe ilegale”.

Contactată de IPN, șefa secției relații publice a Poliției de Frontieră, Raisa Novițchi, a comunicat că „drogurile au fost transmise la un laborator din Chișinău pentru a fi efectuată o expertiză tehnico-științifică a componenței chimice a substanțelor narcotice”. „La finalul procesului de judecată instanța decide cu privire la drogurile confiscate. De regulă, substanțele narcotice confiscate sunt nimicite”, a precizat  Raisa Novițchi.