Un locuitor al orașului Comrat, în vârstă de 39 de ani, a fost condamnat la 15 ani și trei luni de închisoare, în penitenciar de tip închis, pentru o serie de acțiuni violente cu caracter sexual, comise față de cinci minore din Basarabeasca. Verdictul a fost dictat de către Judecătoria raionului Cimișlia, transmite IPN.
Potrivit Procuraturii Generale, bărbatul a fost găsit vinovat de comiterea a două tentative de viol și trei acțiuni perverse, toate comise asupra minorelor cu vârstele cuprinse între 12 și 16 ani.
Bărbatul urmărea victimele pe stradă sau pe terenurile de joacă, după care le atrăgea în locuri ferite de ochii lumii. Victimele au povestit părinților despre cele întâmplate. Aceștia au alertat oamenii legii, care l-au reținut pe bărbat. Anterior acesta a mai fost în conflict cu legea, fiind condamnat pentru infracțiuni similare.
Sentința este cu drept de atac la Curtea de Apel.