Pe data de 6 iunie s-a întâmplat una dintre cele mai mari catastrofe din ultimele decenii, produsă în această regiune a Europei – distrugerea barajului de la Hidrocentrala Kahovka din Ucraina. Este o acțiune care a afectat viețile a zeci de mii de oameni, a localităților și mediului în care aceștia au trăit până atunci. Parlamentul European deja a catalogat această catastrofă ca fiind o „crimă de război”. Despre cine a comis această crimă, ce scopuri a urmărit, la ce consecințe trebuie să ne așteptăm și ce este de făcut ca astfel de crime să nu se mai producă, au discutat invitații dezbaterii publice „Barajul de la Kahovka: De ce sunt neputincioase legile și obiceiurile războiului?”, desfășurate de Agenția de presă IPN.
Potrivit lui Igor Boțan, expertul permanent al proiectului, în a doua jumătate a sec. XIX–sec. XX a fost efectuată codificarea legilor şi obiceiurilor de război. În istoria relațiilor internaționale, prima codificare a legilor şi obiceiurilor de război a fost realizată în prima (1899) şi a doua (1907) Conferinţe de pace de la Haga. „La prima Conferinţă de la Haga au fost adoptate trei convenții, iar la cea de-a doua – treisprezece convenţii. Una dintre cele mai importante este Convenţia de la Haga privind respectarea legilor şi obiceiurilor războiului terestru. Convenţiile au fost dezvoltate, astfel încât chiar şi în război se impune un echilibru delicat între necesitatea militară legitimă şi cerinţele esenţiale ale umanismului. Cu timpul, comunitatea internaţională a întreprins acţiuni noi, care au avut drept scop reglementarea legilor şi cutumelor de război, precum şi pentru a îmbunătăţi regulile existente. Cele mai importante dintre acestea sunt atât cele patru Convenţii de la Geneva din 1949, cât şi Protocoalele adiţionale la acestea, referitoare la protecţia victimelor conflictelor armate internaţionale, a spus expertul.
După al II-lea război mondial, odată cu fondarea Organizaţiei Naţiunilor Unite, precum şi adoptarea Statutului Naţiunilor Unite începe un nou pas de ajustare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, care a fost însoţită de dezvoltarea Cărţii Internaţionale a Drepturilor Omului, precum şi adoptarea numeroaselor instrumente internaţionale în acest domeniu. „Dreptul internaţional umanitar şi dreptul internaţional al drepturilor omului sunt două ramuri diferite ale legii, care, în acelaşi timp, se completează reciproc. Fiecare dintre aceste ramuri de drept protejează individul de acţiuni arbitrare şi abuzive. Drepturile omului, în mod esențial, aparţin tuturor şi oferă protecţie atât pe timp de pace, cât şi pe timp de război. Dreptul internațional umanitar se aplică numai în situaţii de conflict armat. Astfel, în timpul conflictului armat se aplică legislația privind drepturile omului şi ale dreptului umanitar internațional”, afirmă Igor Boțan.
Ion Manole, director executiv al Asociației Promo-LEX, consideră că ceea are loc în imediata apropiere de Republica Moldova, este o catastrofă ecologică, umanitară, economică. În opinia sa, trebuie să înțelegem că odată cu scurgerea barajului și inundarea de fapt a acestor teritorii, zeci de sate s-au umplut de petrol, ulei, chimicale, cadavre de animale, de oameni. Nimeni nu cunoaște cifre reale ale oamenilor care au murit în aceste condiții. Marea Neagră s-a transformat într-o groapă de gunoi, în special în regiunea Odesei. Din informațiile pe care le cunoaște, susține Ion Manole, această cantitate de gunoi se mișcă spre România și Bulgaria și chiar spre Turcia. O cantitate necunoscută de mine și muniții au ajuns în mare. Materialul explozibil și diverse muniții lăsate de după al Doilea Război Mondial au rămas și explodează și probabil, după același model, pentru mulți, mulți ani înainte vor exista pericole în Marea Neagră din această cauză.
„Ceea ce s-a întâmplat în Kahovka era anticipat cu mult timp înainte în spațiul public din Federația Rusă. Erau chemări pentru a se arunca în aer și acest baraj, când va fi cazul. Spre regret, după această tragedie, sunt voci care cheamă ca o acțiune similară să aibă loc la barajul din preajma Kievul, care dacă are loc poate spăla o mare parte din Kiev. Aceste chemări de ură trebuie oprite și nu pot fi trecute cu vederea”, consideră Ion Manole.
Anatol Petrencu, doctor habilitat în istorie, președintele Asociației Istoricilor din Republica Moldova, a declarat că cele mai sângeroase lupte s-au dat în primul Război Mondial, comparativ cu luptele de până la acest război. „Unul din cele mai odioase cazuri a fost aplicarea gazelor chimice pentru prima dată, cu efecte dezastruoase pentru oameni. În Al Doilea Război Mondial cei care au luptat au făcut-o fără compromis. Când a început războiul între Germania hitleristă și Uniunea Sovietică stalinistă, fiind surprinși de această ofensivă rapidă a trupelor germane, Stalin a dat ordin ca să fie evacuate toate bunurile care le pot evacua, iar dacă nu le pot evacua să le distrugă. Sovieticii au promovat „tactica pământului pârjolit. Ajungând la Nipru, în 1941, sovieticii, la retragere, ca să nu permită trupelor germane să treacă Niprul, au aruncat în aer barajul Centrale „Dneproghes”, care a fost considerat atunci și până în ziua de azi, ca o faptă eroică. Într-un alt caz, la ultimul baraj dintre canalul Marea Albă-Marea Baltică, în 1941, când Finlanda a intrat în război alături de Germania hitleristă, ca să-și recupereze teritoriile acaparate de sovietici în anii 1939-1940, la retragere, sovieticii, fără ca să preîntâmpine oamenii care erau în acea zonă, noaptea, au aruncat în aer barajul. Apa a spălat de pe fața pământului tot ce a întâlnit în cale, inclusiv orășelul din preajmă. Acest tactici au fost justificate de politica stalinistă de atunci”. Dar, susține Anatol Petrencu, se vede că și astăzi, în războiul cu Ucraina s-a procedat în același mod, fiind aruncat în aer barajul de la Kahovka din Ucraina.
Dezbaterea publică „Barajul de la Kahovka: De ce sunt neputincioase legile și obiceiurile războiului?”, ediția a 13-a din ciclul „Impactul trecutului asupra proceselor de consolidare a încrederii și păcii” se desfășoară de către Agenția de presă IPN, în cadrul proiectului,susținut de către Fundația germană „Hanns Seidel”.