Patru bărbaţi originari din Chişinău şi raionul Dubăsari, cu vârstele cuprinse între 32 şi 54 de ani, anterior judecaţi pentru infracţiuni deosebit de grave, au ajuns în vizorul Poliţiei fiind bănuiţi de fabricarea şi punerea în circulaţie a banilor falşi prin intermediul
magazinelor din capitală, transmite IPN.
Potrivit unui comunicat de presă al Direcţiei de Poliţie a municipiului Chişinău, poliţiştii au urmărit acţiunile grupării criminale pe o perioadă de aproximativ două luni pentru a acumula probe concludente. În cadrul percheziţiilor la domiciliile bănuiţilor, s-au depistat bancnote false cu nominalele de 100 şi 1000 de lei, precum şi tehnică performantă, substanţe chimice, cerneală de diferite culori, care erau utilizate la falsificarea valutei naţionale.
Potrivit indivizilor, bancnotele autentice de 10 lei putea fi transformată în bancnote de 20 sau 50 de lei, iar cele de 200 de lei – în bancnote de 500 şi 1000 de lei. Persoanele reţinute şi-au recunoscut acţiunile şi sunt cercetate penal. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, aceştia riscă închisoare pe un termen de la 7 până la 15 ani.