Banca Naţională a Moldovei (BNM) va forma un capital statutar în mărime de 10% din totalul obligaţiunilor monetare

Banca Naţională a Moldovei (BNM) va forma şi va menţine un capital statutar (totalul capitalului autorizat şi fondului general de rezervă) în mărime de 10% din totalul obligaţiunilor monetare, reflectate în bilanţul contabil al BNM la finele anului financiar. Astfel de stipulări se conţin într-un proiect de lege cu privire la modificarea şi completarea Legii din iulie 1995 cu privire la BNM care urmează să fie aprobate de Parlament, în scopul îndeplinirii obligaţiunilor faţă de Guvernul R. Moldova şi Fondul Monetar Internaţional. La 30.09.2006 capitalul BNM constituia 200 mil. de lei, Fondul de rezervă era de 319,175 mil. lei, totalul obligaţiunilor - cca 12,7 mlrd lei, inclusiv obligaţiuni monetare – 9,2 mlrd lei. Proiectul de lege presupune că profitul disponibil al BNM pentru repartizare urmează a fi alocat în mărime de 50% pentru majorarea continuă a capitalului statutar, până când mărimea acestuia va atinge la finele anului financiar 10% din totalul obligaţiunilor monetare ale BNM, iar soldul rămas urmând a fi transferat la venitul bugetului de stat în termen de 15 zile după primirea raportului auditorului extern asupra dării de seamă financiare a BNM. Capitalul statutar al BNM va avea o mărime dinamică, corelată în permanenţă cu dinamica nivelului obligaţiunilor monetare ale BNM la finele anului financiar de gestiune, iar în structura capitalului statutar capitalului autorizat îi va reveni 1/3, iar fondului general de rezervă – 2/3. O astfel de structură are la bază cerinţele de prudenţă, prin care se asigură că banca centrală dispune de o sursă credibilă şi suficientă de acoperire a eventualelor pierderi – Fondul de rezervă, dar în acelaşi timp are la dispoziţia sa capitalul autorizat, care reprezintă de fapt limita maximă până la care BNM poate singură să acopere pierderile perioadei de gestiune rezultate din desfăşurarea activităţii sala de bază. Potrivit Guvernatorului BNM, Leonid Talmaci, o bancă centrală trebuie să menţină un capital suficient pentru a absorbi orice pierderi. În opinia lui, deteriorarea capitalului nu numai că limitează independenţa băncii centrale, dar şi generează riscuri aferente stabilităţii preţurilor, afectează activitatea de agent fiscal al statului, menţinerea unui sistem de plăţi bine organizat, precum şi are implicaţii nefaste asupra credibilităţii băncii centrale.