logo

Banca Naţională a Moldovei a dublat în luna mai volumul sterilizărilor


https://www.ipn.md/ro/banca-nationala-a-moldovei-a-dublat-in-luna-mai-volumul-7966_965450.html

Banca Naţională a Moldovei (BNM) a sterilizat în luna mai un exces de lichiditate de cca 2,3 mlrd lei. În acest scop, banca centrală a desfăşurat 13 licitaţii de vânzare a Certificatelor BNM a Moldovei, prin intermediul cărora s-a oferit spre vânzare un volum în valoare de cca 2,6 mlrd lei cu scadenţa de 14 şi 28 zile. Cererea băncilor a constituit doar 87,6 la sută din volumul ofertei. Volumul plasat a constituit cca 2,3 mlrd lei, depăşind volumul plasat în luna aprilie 2007 de 2,2 ori. Rata medie ponderată a dobânzii la Certificatele BNM s-a diminuat de la 13,69 la sută în luna aprilie 2007 până la 13,32 la sută anual în luna mai 2007. Soldul operaţiunilor de sterilizare în ultima zi a lunii mai 2007 a constituit cca 1,5 mlrd lei, depăşind cu 141,1 mil. lei soldul înregistrat la finele lunii precedente. În luna mai 2007 BNM a acordat băncilor următoarele facilităţi permanente: au fost acceptate depozite overnight în valoare de cca 1,3 mlrd lei şi a fost acordat un credit overnight în sumă de 30 mil. lei. Pe parcursul lunii mai 2007 ratele dobânzilor la instrumentele monetare ale BNM s-au menţinut la nivelul celor stabilite anterior de către Consiliul de administraţie al BNM: rata de bază aplicată pentru operaţiunile REPO de cumpărare pe termen de două luni a hârtiilor de valoare de stat (HVS), efectuate în cadrul operaţiunilor de piaţă deschisă ale Băncii Naţionale a Moldovei – 13,5 la sută anual; rata la creditele overnight – 17 la sută anual; rata la depozitele overnight acceptate de bancă - 2 la sută anual. Rata de bază la creditele acordate pe termen lung (mai mare de 5 ani) a rămas la nivelul de 10,5 la sută anual.