Banca Naţională a Moldovei, 20 de ani de activitate
https://www.ipn.md/ro/banca-nationala-a-moldovei-20-de-ani-de-activitate-7966_990632.html
„Banca Naţională a Moldovei şi sistemul bancar au fost mereu în fruntea proceselor reformatoare. Anume Banca Naţională a fost instituţia care a început armonizarea legislaţiei şi reglementărilor la normele internaţionale, cu mult timp înainte ca la nivel superior politic să se declare vectorul de integrare europeană drept prioritate absolută în politica internă şi externă a statului.” Declaraţia a fost făcută de către preşedintele interimar al Republicii Moldova, Marian Lupu, preşedinte al Parlamentului, în discursul rostit la Conferinţa internaţională „Calea de ieşire din criză. Rolul băncilor centrale”. Conferinţa s-a desfăşurat cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la fondarea BNM, transmite Info-Prim Neo.
În opinia lui Marian Lupu, această instituţie, dar şi sistemul bancar în întregime, a avut o evoluţie firească şi deosebit de importantă pentru promovarea politicilor economice care se înscriu perfect în conceptul şi logica transformărilor economice de la începutul anilor 90, în dezvoltarea sectorului privat şi integrarea Moldovei în circuitul economic internaţional.
La conferinţă au participat oficiali, reprezentanţi ai BNM şi băncilor comerciale din Moldova, reprezentanţi ai băncilor centrale din 16 ţări şi ai instituţiilor financiare şi partenerilor de dezvoltare.
Mircea Snegur, primul preşedinte al Republicii Moldova, a menţionat că fondarea BNM a consemnat un simbol al independenţei statului, chiar dacă acest eveniment s-a produs mai devreme de adoptarea Declaraţiei de Independenţă.
„La început nu am avut nimic, nici capital propriu, nici rezerve valutare, nici legislaţie, nici dotare tehnică. Dar ne-a ajutat FMI, ne-a ajutat România, alte ţări, şi într-un termen scurt, de 2-3 ani, am trecut, pot să spun, la o nouă orânduire”, a remarcat Leonid Talmaci, primul preşedinte al BNM. Primul guvernator s-a referit la momentele-cheie în activitatea BNM: introducerea monedei naţionale, criza financiară regională din 1998, când măsurile întreprinse de BNM au permis evitarea distrugerii tânărului sistem bancar din Republica Moldova, dar şi la alte momente dramatice depăşite cu succes.
Valeriu Muravschi, ex-viceministru al finanţelor şi ex-premier, a evidenţiat mai multe întâmplări memorabile, dar în special a vorbit despre oamenii care au fondat BNM, sistemului bancar din Moldova, şi al căror entuziasm şi devotament deseori au substituit lipsa de experienţă.
Actualul guvernator, Dorin Drăguţanu, a spus că BNM de 20 de ani demonstrează că-şi face bine treaba. „Faptul că am trecut cu succes prin mai multe crize, inclusiv prin ultima criză financiară internaţională, face dovada viabilităţii BNM şi a sistemului bancar din Moldova. BNM a făcut şi va face tot posibilul şi în continuare ca să asigure o inflaţie rezonabilă, creând astfel condiţii pentru o dezvoltare economică durabilă”, a menţionat guvernatorul.
BMN a fost creată prin decret prezidenţial, la 4 iunie 1991.