logo

Banca Mondială va oferi Moldovei 10 mln dolari pentru susţinerea agriculturii


https://www.ipn.md/ro/banca-mondiala-va-oferi-moldovei-10-mln-dolari-pentru-sustinerea-agriculturii-7966_1005432.html

Banca Mondială va oferi Republicii Moldova asistenţă financiară în valoare de 10 milioane de dolari pentru susţinerea domeniului agricol. Toate formalităţile au fost clarificate, astfel că acordul urmează a fi semnat în curând. Din aceşti bani fermierii vor primi compensaţii pentru pagubele în urma secetei din vara anului 2012. Despre aceasta s-a discutat în cadrul unei întrevederi a prim-ministrului desemnat, Iurie Leancă, cu Qimiao Fan, director de ţară al Băncii Mondiale pentru Belarus, Ucraina şi Republica Moldova, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, Qimiao Fan a comunicat că Banca Mondială va continua să acorde asistenţă pentru dezvoltarea Republicii Moldova, iar viitoarea strategie de cooperare o vede focalizată pe mai multe direcţii-cheie, printre care susţinerea reformelor economice, îmbunătăţirea climatului investiţional, sporirea competitivităţii economice şi perfecţionarea sectorului financiar. O direcţie este şi  promovarea proiectelor sociale, consolidarea capacităţilor umane, a domeniului educaţional şi  sănătăţii. De asemenea se prevede oferirea asistenţei în domeniul gestionării riscurilor generate de schimbările climatice, care implică şi asistenţa pentru dezvoltarea sectorului agroalimentar.

Premierul desemnat a menţionat că proiectele implementate cu susţinerea Băncii Mondiale vizează domenii prioritare pentru dezvoltarea social-economică a Republicii Moldova. Iurie Leancă a subliniat importanţa asigurării continuităţii în implementarea lor, în pofida instabilităţii politice.