Două proiecte din sectorul justiției, care vor avea un impact pozitiv asupra mediului de afaceri, urmează a fi implementate cu suportul tehnic al Băncii Mondiale. Subiectul a fost discutat vineri, 10 noiembrie, de către ministrul justiției, Vladimir Cebotari, cu reprezentanții Băncii Mondiale în Moldova, transmite IPN.
Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Justiției, proiectele se vor axa pe dezvoltarea medierii extrajudiciare și facilitarea accesului la justiție, în special pentru victimele violenței domestice și a segmentelor marginalizate ale societății.
Adițional, vor fi elaborate recomandări specifice de care se va ține cont la elaborarea următoarei strategii sectoriale de reformă. Ministrul justiției a informat despre intenția de a include un capitol separat pentru ajustarea legislației referitor la contracte, drepturi de autor și insolvabilitate, ceea ce ar ameliora condițiile de activitate economică.
Anna Akhalkatsi, manager de țară al Băncii Mondiale, a menționat că, pentru îmbunătățirea condițiilor de activitate a antreprenorilor, sunt necesare ajustări în administrarea publică, precizând că instituția pe care o reprezintă va sprijini Moldova în procesul de reorganizare a instanțelor de judecată.