logo

Banca Mondială: Modificarea Legii privind declararea voluntară și stimularea fiscală este un pas înainte


https://www.ipn.md/ro/banca-mondiala-modificarea-legii-privind-declararea-voluntara-si-stimularea-fisc-7966_1045245.html

Banca Mondială consideră că recent aprobatele amendamente la Legea privind declararea voluntară și stimularea fiscală sunt un pas înainte și îndeamnă autoritățile ca ele să intre în vigoare fără întârziere, transmite IPN cu referire la un comentariu postat pe pagina de facebook a reprezentanței Băncii Mondiale în Moldova.

Potrivit aceluiași comentariu, Banca Mondială susține că va colabora cu autoritățile moldovenești în scopul evaluării impactului Legii privind declararea voluntară și stimularea fiscală, concentrându-se pe implementare, atât până la, cât și după aprobarea acestor amendamente. De asemenea, va monitoriza adecvarea controalelor în scopul administrării riscurilor fiscale și de guvernanță aferente.

Parlamentul a modificat, în ședința din 8 noiembrie, Legea privind declararea voluntară și stimularea fiscală, în lectură finală. Astfel, Taxa către bugetul de stat din suma mijloacelor bănești declarate voluntar va crește de la 3% la 6%. Nu pot fi subiecți ai declarării voluntare a bunurilor persoanele care au fost sau sunt subiecți ai declarării averii și intereselor personale conform prevederilor Legii nr. 133 privind declararea averii și a intereselor personale. La fel, și membrii familiei – soțul sau soția, copilul minor, inclusiv cel adoptiv, sau persoana aflată la întreținerea subiectului declarării, dar și concubinul sau concubina. Subiectul declarării voluntare își asumă pe proprie răspundere că falsul în declarația prealabilă sau în notificarea cu privire la declararea voluntară a bunurilor este pasibilă de răspundere penală.

Potrivit autorilor amendamentelor, pentru responsabilizarea subiecților care vor beneficia de stimulare fiscală se va prevedea expres că scutirea de controale fiscale nu se va aplica în cazul contribuabililor asupra cărora, începând cu 1 ianuarie 2019, a fost constatată prin decizie definitivă a instanței judecătorești evaziune fiscală prin includerea intenționată în documentele contabile, fiscale sau financiare a unor denaturate privind veniturile sau cheltuielile.