Banca Mondială a aprobat Finanțarea Adițională (FA), în suma de 24,8 milioane de euro, pentru Proiectul „Răspuns de urgență la COVID-19 în Republica Moldova”. Finanțarea Adițională va susține Guvernul în achiziționarea vaccinurilor eligibile împotriva COVID-19 cu scopul de a acoperi 30% din populație pe parcursul etapelor 2 și 3 ale vaccinării, transmite IPN.
Potrivit unui comunicat de presă al Băncii Mondiale în Republica Moldova, în cadrul finanțării respective va fi oferit și suport de ordin tehnic și financiar pentru a vaccina 50% din cetățenii Republicii Moldova. Vaccinurile susținute în cadrul Proiectului vor corespunde Standardelor de Reglementare ale Băncii Mondiale, iar FA va facilita investițiile în sisteme de date, infrastructura lanțului frigorific, precum și în acțiuni de responsabilitate socială pentru a asigura o reușită desfășurare a vaccinării.
FA va demonstra o abordare flexibilă, facilitându-și ajustarea la modificările de pe piața globală a vaccinurilor și la evoluția pandemiei COVID-19. Va fi susținută achiziționarea vaccinurilor din diferite surse, inclusiv achiziționarea directă de la producători, achiziționarea prin intermediul platformei COVAX și achiziționarea din alte state a stocurilor excesive de vaccinuri, ținând cont de raportul calitate-preț, standardele de reglementare, capacitatea sistemului național de imunizare, precum și de durata de livrare. În cadrul FA va fi oferită finanțarea inițială pentru achiziționarea vaccinurilor și desfășurarea vaccinării într-un mod sigur și eficient cât mai curând posibil, dar în același timp Banca Mondială recunoaște că la nivel global se atestă o cerere excesivă de vaccinuri.
Potrivit directorului de țară al Băncii Mondiale în Moldova, Anna Akhalkatsi, Finanțarea Adițională în cadrul Proiectului „Răspuns de urgență la COVID-19 în Republica Moldova” vine la un moment crucial în lupta cu pandemia. „Pentru a salva viețile cetățenilor, Moldova are nevoie de acces la vaccinuri sigure și eficiente împotriva COVID-19 pe piața globală, și Banca Mondială este aici pentru a o ajuta”, a spus ea.
Populația va beneficia gratis de toate vaccinurile împotriva COVID-19. Desfășurarea etapelor de vaccinare va fi ghidată de Planul Național de Imunizare împotriva COVID-19, care identifică grupurile prioritare pentru vaccinare în conformitate cu cadrul elaborat de către Grupul Consultativ Strategic de Experți în Imunizare al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS).
Banca Mondială a alocat până acum 12 miliarde de dolari pentru a ajuta statele cu venituri mici și mijlocii să achiziționeze și să distribuie vaccinuri anti-COVID-19, teste și mijloace de tratament, precum și să consolideze sistemele lor de vaccinare. Finanțarea se bazează pe reacția Grupului Băncii Mondiale la pandemia COVID-19, în cadrul căreia peste 100 de state sunt ajutate să-și consolideze sistemele medicale, să susțină cele mai sărace gospodării și să creeze condiții de suport spre a menține locurile de muncă și mijloacele de trai în cazul persoanelor care au avut cel mai mult de suferit în urma pandemiei.