logo

Banca Mondială, dispusă să susţină noi proiecte în domeniul tehnologiilor informaţionale


https://www.ipn.md/ro/banca-mondiala-dispusa-sa-sustina-noi-proiecte-in-domeniul-tehnologiilor-informa-7966_1026599.html

Banca Mondială este dispusă să susţină noi proiecte în domeniul dezvoltării Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor, cu accent pe proiecte cu impact social, pentru a contribui la dezvoltarea sectoarelor şi regiunilor dezavantajate din punct de vedere economic şi tehnologic. Identificarea oportunităţilor pentru asistenţă Republicii Moldova în realizarea scopurilor din Agenda „Moldova digitală 2020” referitoare la crearea infrastructurii pentru internet pe bandă largă în zonele rurale a constituit subiectul discuţiilor purtate de ministrul tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor, Vasile Botnari, cu o echipă din cadrul Băncii Mondiale, transmite IPN.

„Obiectivul asumat de către MTIC prin promovarea Programului de dezvoltare a reţelelor în bandă largă pe anii 2016-2020 este să reducă decalajul de internet de mare viteză şi disparităţile dintre zonele urbane şi cele rurale, sporind astfel calitatea vieţii în localităţile respective, oferind populaţiei mai multe posibilităţi de dezvoltare economică şi culturală”, a menţionat Vasile Botnari, citat într-un comunicat de presă al MTIC.

Un alt proiect, cu impact social puternic, potrivit ministrului TIC este implementarea Serviciului unic de urgenţă 112. „Mizăm pe sprijinul partenerilor în implementarea acestui important proiect, care va asigura accesul cetăţenilor la serviciile de urgenţă prin apelarea unui singur număr 112 prin utilizarea noilor tehnologii”, a punctat Vasile Botnari.

Jerome Bezzina, economist superior în cadrul Departamentului ICT al Băncii Mondiale, a menţionat că Banca Mondială susţine eforturile Guvernului Republicii Moldova de extindere a serviciilor publice cu aplicarea tehnologiilor, dedicate cetăţenilor, cât şi operatorilor economici. Acesta a mai spus că în cadrul Băncii Mondiale se va examina prin care din instrumentele de care dispune instituţia la moment ar putea fi acordat sprijinul pentru implementarea acestor proiecte.

Reprezentanţii echipei Băncii Mondiale la Chişinău au mai menţionat că la moment este necesar ca Guvernul  să stabilească priorităţile pentru următoarea perioadă de colaborare cu Banca Mondială, pentru a putea avansa rapid în realizarea proiectelor aflate în discuţie.