logo

Banca de Economii şi Moldtelecom nu vor fi privatizate în 2012


https://www.ipn.md/ro/banca-de-economii-si-moldtelecom-nu-vor-fi-privatizate-in-2012-7966_996322.html

Banca de Economii şi Moldtelecom nu vor fi privatizate în 2012 , dar rămân pe lista bunurilor pasibile privatizării, a anunţat directorul general al Agenţiei Proprietate Publică (APP) de pe lângă Ministerul Economiei, Tudor Copaci, răspunzând la întrebările presei, transmite Info-Prim Neo. Fondul Monetar Internaţional şi alţi parteneri de dezvoltare ai Moldovei au recomandat Guvernului să privatizeze aceste obiective, dar nu au insistat ca acest lucru să se producă imediat, cu atât mai mult într-o perioadă dificilă pentru economia ţărilor de unde ar putea să vină potenţiali investitori. O companie din Franţa, BMP Paribas, a fost mandatată să elaboreze documentele de concurs pentru privatizarea Băncii de Economii. „Contractul a fost stopat pentru o perioadă de timp şi consultantul aşteaptă decizia Guvernului de privatizare a acestei bănci, după care va reveni la elaborarea setului de documente pentru privatizareˮ, a precizat directorul APP. Cât priveşte Moldtelecom, experţii de la Corporaţia Financiară Internaţională (IFC), care face parte din grupul Băncii Mondiale, elaborează un raport cu recomandări privind paşii pe care trebuie să-i facă compania pentru a se dezvolta. „După ce va fi prezentat acest raport, Guvernul urmează să ia decizia dacă privatizează sau nu Moldtelecom-ul, sau poate doar unele servicii prestate de companieˮ, a menţionat Tudor Copaci. În 2012 va fi făcută o evaluare a situaţiei la toate întreprinderile mari în care statul deţine cote părţi. O parte vor fi privatizate. De asemenea, va continua procesul de reorganizare a întreprinderilor de stat în societăţi pe acţiuni, cu scopul de a îmbunătăţi situaţia economică şi financiară a acestor întreprinderi şi a spori responsabilitatea acţionarilor şi a managerilor.