Azi, 31 mai, în școlile din țară a sunat ultimul clopoțel, iar în instituțiile preșcolare copiii şi-au luat adio de la grădiniță. Cu această ocazie, preşedinta ţării, Maia Sandu şi ministra educației, culturii și cercetării, Lilia Pogolșa, au transmis elevilor, părinților şi profesorilor mesaje de felicitare, notează IPN.
Maia Sandu le-a urat tuturor o vacanță plină de descoperiri frumoase, de odihnă binemeritată și de bucurii alături de prieteni. Elevilor care se pregătesc de examene, preşedinta le-a urat spor și succese. „Fiți mândri de munca voastră. Vă mulțumesc fiecăruia în parte pentru eforturile și răbdarea cu care am trecut împreună în acest an. Să luăm din anul de studii care s-a încheiat tot ce ne-a ajutat să fim mai buni: răbdarea, înțelegerea, curajul de a învăța lucruri noi, determinarea de a lucra împreună, responsabilitatea pentru propria stare de bine și pentru starea de bine a celor din jur. Și, îmbogățiți cu toate acestea, să fim siguri că vom avea un viitor mai bun”, se arată în mesajul Maiei Sandu.
Lilia Pogolșa a îndemnat elevii să profite de fiecare zi a vacanţei de vară pentru a călători, a descoperi lecturi noi, sporturi, hobbyuri și a petrece timp alături de cei dragi, astfel ca la 1 septembrie să revină în sălile de clasă sănătoși, cu noi impresii și dornici de a face carte. Cât priveşte absolvenții, ministra şi-a exprimat încrederea că vor obține rezultate bune la examene și că această treaptă a vieții lor, marcată de pandemie, să-i facă mai puternici și mai determinați spre a construi o lume mai bună. Cadrelor didactice și de conducere, Lilia Pogolșa le mulțumeşte pentru abnegație, dăruire și aportul considerabil adus în educarea tinerei generații într-un an diferit. „Anul pandemic va păstrat fideli misiunii și obiectivului major de a permite tuturor copiilor să-și conștientizeze dreptul la educație și să-și atingă potențialul maxim. În acest an ați dobândit experiențe valoroase, ați învățat lecții importante, care se vor încorpora în procesul de reformare a educației pentru anii ce urmează”, a menţionat ministra.
Părinților Lilia Pogolșa le aduce mulțumiri pentru că în acest an dificil și diferit pentru întreaga societate au depus eforturi imense pentru a ajuta la menținerea procesului de studii. „Sper ca noul an de învățământ să revină la normalitate și să vă conduceți liberi și fără frică copiii la școală”, se arată în mesajul Liliei Pogolșa. „Din numele Ministerului Educației, Culturii și Cercetării și al meu personal vă urez sănătate, gânduri bune, succes, optimism și sunt încrezătoare că prin eforturi conjugate, vom reuși să îmbunătățim sistemul educațional din țară, pentru a putea crește generații frumoase și inteligente”, se mai arată în mesaj.
Potrivit Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, în anul școlar 2020-2021 învățământul primar a fost absolvit de circa 33 300 de elevi. Absolvenţi ai gimnaziilor sunt în număr de aproximativ 29 760 de elevi. Licee teoretice au absolvit peste 11 mii de elevi.