logo

Avocaţii vor fi obligaţi să poarte robă în instanţele de judecată


https://www.ipn.md/ro/avocatii-vor-fi-obligati-sa-poarte-roba-in-instantele-de-judecata-7965_981339.html

Parlamentul Republicii Moldova a votat în primă lectură Legea cu privire la modificarea unor acte normative care se referă la reformarea instituţiei avocaturii. Proiectul a fost elaborat de către Ministerul Justiţiei şi prevede instituirea a 5 barouri regionale de avocaţi, stabilirea unor noi rigori de acces în profesie şi de reprezentare în instanţă, transmite Info-Prim Neo. Prin această lege vom avea structuri teritoriale, a explicat ministrul justiţiei, Alexandru Tănase. De asemenea, a fost precizat statutul avocatului stagiar şi au fost modificate mecanismele de sancţionare disciplinară şi normele care se referă la instruirea continuă a avocaţilor. „Vor fi reevaluaţi toţi avocaţii şi reînregistrate toate toate entităţile în care activează ei. Avocaţii vor fi obligaţi să poarte robă în instanţele de judecată, la fel cum poartă în instanţele din ţările normale”, a remarcat Alexandru Tănase. Ministrul justiţiei a mai spus că noul proiect vine să limiteze participarea în procesele judiciare a persoanelor care nu deţin calificarea necesară şi care nu au licenţă de avocat. „Este un proiect amplu care vine să revoluţioneze instituţia avocaturii”, a adăugat acesta. Amendamentele la Legea cu privire la avocatură au fost făcute după o analiză a cadrului normativ. Proiectul a fost elaborat de către Ministerul Justiţiei, împreună cu un grup de lucru format din reprezentanţi ai Baroului Avocaţilor din Moldova, ai Consiliului Naţional pentru Asistenţă Juridică Garantată de Stat, ai Biroului asociat de avocaţi „Avocaţii publici”, ai Programului Drept al Fundaţiei Soros - Moldova şi ai Misiunii Norvegiene de Experţi pentru Supremaţia Legii în Moldova (NORLAM).