Avocații lui Veaceslav Platon au reușit să obțină vineri, 8 martie, o întrevedere cu clientul lor, deținut în Penitenciarul nr. 13. Astăzi, 11 martie, apărarea a mers din nou să se întâlnească cu Veaceslav Platon, însă intrarea în închisoare nu le-a fost permisă.
Solicitat de IPN, avocatul Alexandru Bodnariuc a declarat că întrevederea de vineri are loc după mai bine de o lună de restricționări. Potrivit avocatului, Veaceslav Platon nu prezintă leziuni, dar așa și nu i-a fost asigurată consultația unui stomatolog. Apărarea i-a transmis ziare prin intermediul cancelariei penitenciarului, însă publicațiile nu ajung la el.
Alexandru Bodnariuc a mai spus că a mers în această dimineață la penitenciar și, deși acolo nu mai erau alți avocați, i s-a comunicat faptul că „nu sunt locuri” și să vină la ora 15.00.
Veaceslav Platon a fost reținut în iulie 2016, fiind condamnat la 30 de ani de închisoare în baza a două dosare penale intentate pentru escrocherie și spălare de bani în proporții deosebit de mari. Veaceslav Platon pledează nevinovat.