Avocat parlamentar cere primarului capitalei să prevină protestele sau să schimbe locul desfăşurării acestora
https://www.ipn.md/ro/avocat-parlamentar-cere-primarului-capitalei-sa-previna-protestele-sau-sa-schimb-7967_978067.html
Avocatul parlamentar Oleg Efrim consideră că protestele pensionarilor din 29 septembrie, desfăşurate în faţa Primăriei Chişinău, în urma cărora a fost blocată abuziv circulaţia şi a fost tulburată ordinea publică, au creat impedimente de circulaţie. În acest context, avocatul s-a adresat edilului capitalei, Dorin Chirtoacă, să nu mai admită acţiuni care duc la lezarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, transmite Info-Prim Neo.
Oleg Efrim a reiterat în scrisoarea către primar că importanţa deosebită a libertăţii la întruniri a cetăţenilor este pusă în valoare de Constituţia R. Moldova, prin art. 40, care stipulează că: „mitingurile, demonstraţiile, manifestările, procesiunile sau orice alte întruniri sunt libere şi se pot organiza şi desfăşura numai în mod paşnic, fără nici un fel de arme”. Totodată, potrivit art. 55 din Constituţia R. Moldova, orice persoană îşi exercită drepturile şi libertăţile constituţionale cu bună-credinţă, fără să încalce drepturile şi libertăţile altora.
Referindu-se la aceste menţiuni, avocatul parlamentar i-a propus lui Dorin Chirtoacă să ţină cont de prevederile Constituţiei şi să facă uz de competenţele atribuite prin Legea privind administraţia publică locală, precum şi de prevederile Legii privind întrunirile, în vederea sesizării neîntârziate a instanţei de judecată pe faptul modificării locului desfăşurării protestului, în cazul în care manifestarea ce urmează a fi desfăşurată generează blocarea circulaţiei.