logo

Autorităţile statului se pronunţă pentru iniţiative de consolidare a încrederii dintre Chişinău şi Tiraspol


https://www.ipn.md/ro/autoritatile-statului-se-pronunta-pentru-initiative-de-consolidare-a-increderii--7965_966957.html

Vladimir Voronin susţine realizarea în complex a iniţiativelor de consolidare a încrederii dintre Chişinău şi Tiraspol, de natură să contribuie activ la reglementarea conflictului, în formatul „5+2”, şi la determinarea statutului Transnistriei în componenţa statului R. Moldova, se menţionează într-un comunicat al Serviciul de presă al Preşedintelui. Şeful statului a accentuat, în cadrul unei şedinţe cu participarea spicherului Marian Lupu şi a premierului Vasile Tarlev, că programul lansat nu este unul populist şi declarativ, ci poartă un caracter practic şi este îndreptat spre protecţia drepturilor şi îmbunătăţirea situaţiei populaţiei din regiunea transnistreană. Ministrul Reintegrării, Vasile Şova a comunicat că în perioada ianuarie-septembrie 2007 volumul exporturilor din regiunea transnistreană a crescut cu 7,6%, faţă de perioada de referinţă din anul 2005 şi a constituit 5 miliarde 848,8 milioane lei. În 9 luni ale anului curent efectul economic nominal al aplicării preferinţelor „GSP+” pentru agenţii economici din regiunea transnistreană a constituit aproximativ 102 milioane lei. Vasile Şova a remarcat oportunitatea lansării pe acest fondal a iniţiativelor şefului statului privind extinderea măsurilor de încredere între Chişinău şi Tiraspol. Ministrul Reintegrării a precizat că autorităţile moldoveneşti au realizat deja un şir de acţiuni de susţinere a populaţiei din stânga Nistrului. Recent Guvernul a lansat iniţiativa creării a 7 grupuri de experţi, care vor elabora şi implementa proiecte comune în domeniul infrastructurii, restabilirii funcţionalităţii căii ferate, în sfera ocrotirii sănătăţii şi protecţiei sociale a populaţiei, în problemele educaţiei şi tineretului, a asigurării circulaţiei libere a populaţiei în zona de securitate, a dezarmării şi demilitarizării.